Românii au fost treziţi din somn de un cutremur de 5,3 pe scara Richter. Cu epicentrul în Vrancea, seismul s-a produs la ora două noaptea şi s-a resimţit puternic şi în Bucureşti
Un cutremur puternic a zguduit România, la ora 2 şi 11 minute! Seismul a avut magnitudinea de 5,3 pe scara Richter, potrivit ultimelor date ale Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, şi a avut epicentrul în Vrancea, la aproximativ 100 de kilometri adâncime. Unda seismică s-a resimţit, cu intensitate, şi în Capitală.

INFP a modificat magnitudinea cutremurului care s-a produs la ora 2.11, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la 5,6, la 5,3.
În acelaşi timp, specialiştii INFP au revizuit şi adâncimea la care a avut loc seismul, de la 112,3 kilometri, la 90,6.
Potrivit INFP, o replică a seismului, de 2,7 pe Richter, s-a produs la ora 2,48, tot în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 76 de kilometri.
Mişcarea seismică s-a simţit pe întreg teritoriul României, dar şi în Republica Moldova.
Seismul s-a resimţit în Bucureşti, Iaşi, Braşov, Galaţi şi Craiova, dar şi în Kiev, Vidin şi Sofia, potrivit site-ului earthquake-report.com.
De la începutul anului au fost înregistrate patru cutremure cu magnitudinea peste 4 grade pe scara Richter, respectiv pe 14 august, 4 august, 1 martie şi 7 ianuarie, toate având epicentrul în zona seismică Vrancea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰