Video Românii pot fi despăgubiţi pentru penele de curent. Noi reguli pentru furnizorii de energie
Trebuie să fim despăgubiţi pentru orice pană de curent, iar operatorii call centrer trebuie să răspundă într-un timp scurt apelurilor noastre. Furnizorii de energie pot fi sancţionaţi cu până la 200 de mii de lei dacă nu respectă cele două măsuri.
Aceştia sunt obligaţi să despăgubească utilizatorii în cazul în care aceştia suferă o pană de curent, iar aceste pene de curent sunt considerate scurte, dacă sunt cuprinse între 3 secunde şi 3 minute. Sumele pentru despăgubire vor fi cuprinse între 5 şi 10 lei.
ANRE a aprobat în ședința Comitetului de reglementare o decizie prin care impune operatorilor de distribuție a energiei electrice să plătească compensații financiare clienților afectați de întreruperile neplanificate.
Noi reguli pentru furnizorii de energie
Potrivit unui comunicat al ANRE, a fost aprobat marți Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei privind aprobarea Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice.
Acesta prevede includerea întreruperilor scurte, între 3 secunde și 3 minute, în categoria întreruperilor care se monitorizează și pentru care operatorii de distribuție sunt obligați să acorde compensații la depășirea numărului maxim stabilit prin standard.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰