Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Românii risipesc mâncare chiar şi de 800 de lei pe lună. Soluţiile propuse de bucătari

Risipa alimentară ne costă lunar sute bune de lei. Asta arată cea mai recentă cercetare privind obiceiurile de consum ale românilor. Tinerii şi familiile cu copii aruncă cele mai multe alimente, în special cele gătite. De altfel, rămânem în topul Uniunii Europene la cantităţile de mâncare care ajung la tomberon.

de Mădălina Chiţac

la 27.05.2025 , 20:20

Cel mai des aruncăm mâncare gătită. Aproape 50% dintre români spun că obişnuiesc să arunce la tomberon preparate gătite. Pe locul al doilea se află pâinea, urmată de fructe şi legume. Mai rar aruncăm lactate şi carne. Iar lista cu alimentele care ajung la coşul de gunoi continuă.

"Risipim foarte mult pentru că cumpărăm sub impuls, pentru că gătim foarte mult, pentru că avem o educaţie în familie care ne spune să mâncăm tot ceea ce este în farfurie", a explicat Elena Pap, CEO-ul companiei care a realizat studiul.

Tinerii între 18 şi 34 de ani risipesc cel mai mult. Cauza principală o reprezintă cumpărăturile în exces. 83% dintre români spun că merg la magazin de câteva ori pe săptămână, iar 38% zilnic.

Articolul continuă după reclamă

"În România urbană, cei mai mulţi dintre români estimează la circa 200 de lei pe lună costul acestei risipe alimentare. Dar este chestiunea legată de familiile mai prospere. Estimarea costului privind risipa alimentară urcă la 500 de lei pe lună şi chiar la 700-800 de lei", a spus Iulian Stănescu, cercetător ştiinţific în cadrul Academiei Române.

Cum putem reduce risipa

"Nu aruncăm pilaful dacă a rămas. Îl luăm şi îl facem sub formă de arancini, îl prăjim. Şi avem un alt fel de mâncare. Facem first in, first out. Ce intră prima dată în frigider, va pleca prima dată din frigider. Iar multe preparate se pot congela. Ai făcut un pate de pui, îl poţi congela", potrivit chef Roxana Blenche.

"Cartofii, fie cartofi dulci, fie normali, în momentul în care ei încep să înflorească îi aruncăm. Nu! Este semnul clar că ar trebui să facem ceva cu ei", a adăugat şi Fabius Antal, expert nutriţie.

Cei mai mulţi români spun că au început deja să pună în practică aceste sfaturi. Până când se vor vedea şi rezultate concrete, rămânem primii în Europa la risipă. Anual, aruncăm peste 2,5 milioane de tone de mâncare.

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri sociale » Românii risipesc mâncare chiar şi de 800 de lei pe lună. Soluţiile propuse de bucătari