Video Românii vor plăti o garanţie pentru fiecare sticlă cumpărată. Decizia autorităţilor a fost luată pentru a încuraja reciclarea
Suntem codaşii Europei la reciclarea deşeurilor, însă o hotărâre aprobată ieri de Guvern ar putea schimba lucrurile. În curând la fiecare băutură cumpărată vom plăti în plus, dar vom primi banii înapoi la returnarea petului.
Vorbim despre o Hotărâre de Guvern adoptată ieri, iar sistemul va fi valabil pentru întreaga Românie. Acesta va fi funcţional într-un termen de aproximativ un an, modul lui de funcţionare fiind extrem de simplu. Vom plăti aproximativ 50 de bani în plus pentru fiecare băutură cumpărată în recipient de sticlă, plastic sau metal. Banii vor fi primiţi înapoi în momentul în care vom returna la orice magazin, indiferent cât de mare, ambalajul returnabil. Sistemul este acceptat pentru ambalaje cu capacitatea între 100ml şi 3l.
La Braşov a fost instalat un automat unde oamenii aduc ambalajele, le depun, iar pentru fiecare ambalaj va primi un tichet. La 10 tichete primite, fiecare om îşi poate lua un bilet cu două călătorii pentru transportul în comun din oraş.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰