Roşia Montana dă afară 80% din angajaţi
1.000 de familii din zona minieră Apuseni vor fi afectate de reducerea activităţii companiei Roşia Montana Gold Corporation
Compania a anunţat că va disponibiliza aproximativ 80 % dintre angajaţi, fiind constrânsă să-şi reducă foarte mult activitatea.
"Compania va depune la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba planul de restructurare, care presupune un program de concedieri colective, făcând toate eforturile posibile pentru a diminua impactul social al acestei măsuri. Cumulat, circa 1.000 de familii din zona minieră a Munţilor Apuseni vor fi afectate de reducerea activităţii companiei miniere. Se va reduce la minimum numărul angajaţilor implicaţi în alte activităţi care în acest moment sunt stopate sau foarte mult restrânse - cum ar fi construcţii, restaurarea obiectivelor de patrimoniu, cercetarea şi restaurarea galeriilor miniere, restaurarea caselor din centrul istoric al localităţii, activităţi de relocare, comunicare etc. Astfel, lucrările de amenajare a galeriei Cătălina Monuleşti vor fi suspendate, lucrările de proiectare şi reabilitare ale Centrului Istoric al Roşiei Montane vor fi suspendate, lucrările de amenajare a unităţilor de primire turişti (hotelul "Primăria Veche" precum şi pensiunea din Şcoala Veche) vor fi suspendate şi toate programele de asistenţă socială şi comunitară vor fi suspendate", a precizat RMGC într-un comunicat, informează Mediafax.
Potrivit companiei, 373 dintre cei 481 de salariaţi ai RMGC îşi vor pierde locul de muncă începând cu luna aprilie 2014, peste 100 de locuri de muncă din programele sociale finanţate de RMGC se vor pierde ca urmare a reducerii de activitate, alte peste 300 de locuri de muncă de la companiile furnizoare de bunuri şi servicii (materiale de construcţii, transport, reparaţii auto, alimente, papetărie, echipamente IT, servicii de arhitectură şi proiectare etc) din Roşia Montană, din zona Munţilor Apuseni şi din judeţul Alba se estimează că se vor pierde, iar 283 de beneficiari ai programului social pe care RMGC l-a derulat în Roşia Montană şi în zonă au rămas fără niciun sprijin.
Compania precizează că dincolo de efectele sociale, întreruperea programelor de investiţii şi restrângerea activităţii companiei miniere pot duce la degradarea ireversibilă a patrimoniului cultural, la pierderea tuturor progreselor făcute până acum în cercetare şi restaurare, precum şi la agravarea problemelor de mediu existente.
Pe parcursul anului 2013, proiectul Roşia Montană a fost evaluat de o comisie interministerială, de o comisie interparlamentară specială şi de toţi membrii Parlamentului României, fără a exista un răspuns final cu privire la autorizarea investiţiei.
foto: rostirea.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰