Anchetă penală! Un tânăr obez s-a împrumutat la bancă pentru o operaţie de micşorare a stomacului, dar A MURIT la 5 zile după intervenţia chirurgicală
Un tânăr obez a visat să-şi schimba viaţa cu o intervenţie chirurgicală, aparent banală. S-a împrumutat la bancă, pentru a face rost de banii pentru operaţie.
Un tânăr obez a visat să-şi schimba viaţa cu o intervenţie chirurgicală, aparent banală. S-a împrumutat la bancă, pentru a face rost de banii pentru operaţie. Însă, după procedura de micşorare a stomacului au urmat complicaţii, despre care familia spune acum, că nu a ştiut nimic. Pacientul ar fi fost lăsat să plece acasă, deşi avea infecţie în tot corpul. Când s-a întors, medicii de la clinica privată s-ar fi speriat şi l-au trimis la stat, să-l salveze. A murit în câteva zile. Acum, e anchetă penală.
"E foarte greu, e trist, era tânăr, avea multe de realizat." Cu lacrimi în ochi, sora bărbatului, cea care i-a fost tot timpul aproape, ne prezintă documentele medicale. Nu-şi explică de ce fratele ei a mers pe picioarele lui să se opereze, iar după cinci zile a fost nevoită să-l ia acasă în sicriu. Problemele au apărut a doua zi după operaţie. Pacientul acuza dureri inexplicabile de spate. "Le-a spus domnilor doctori că îl doare spatele. Au spus că poate de la curent, poate de la pat, nicidecum de la intervenţia chirurgicală."
Deşi avea febră, bărbatul a fost externat a doua zi după operaţie. Comunica în permanenţă cu medicul său, care îi spunea exact ce şi cât să mănânce. La două zile de la externare, starea pacientului s-a agravat, iar rudele l-au adus din nou la spital. Explicaţia medicilor a fost că bărbatul mâncase prea mult.
La o zi după a doua internare, Cornel era programat pentru o nouă intervenţie chirurgicală. Abia la finalul acesteia, rudele au primit un indiciu. Stelian Neagoe, cumnatul bărbatului: "După a doua intervenţie, medicul a spus că a avut o mică infecţie şi că a folosit un antibiotic foarte puternic."
Lucrurile păreau, totuşi, să se îndrepte, însă, după câteva ore, starea lui Cornel era deja critică. Familia a fost informată că pacientul va fi mutat la Spitalul Universitar, unde secţia de ATI este mai performantă. Stelian Neagoe, cumnatul bărbatului: "Doamna de pe Salvare ne-a spus realitatea: aţi fost induşi în eroare, lui nu îi mai funcţiona niciun organ intern, iar pe drum au fost şi două preinfarcturi."
La scurt timp, fără explicaţii plauzibile, rudele au fost anunţate că medicii au făcut tot ce le-a stat în putinţă, însă era prea târziu. Se întâmpla cu două zile înainte de Crăciunul din 2016. După ce şi-au revenit, sora şi cumnatul bărbatului au făcut plângere penală împotriva spitalului în care a fost operat bărbatul.
Fratele ei a făcut un credit pentru a plăti operaţia. A costat 25.000 de lei. A doua intervenţie, ar fi costat 9.700 de lei, însă reprezentanţii spitalului au hotărât să nu încaseze banii. Contactaţi de reporterii Observator, cei de la conducerea unităţii sanitare preferă să lase Justiţia să decidă în acest caz. "Apreciem că nu există suspiciunea unei culpe medicale sau condiţii de spitalizare deficitare, care să fi dus la decesul persoanei în cauză. Fiind o cercetare penală în curs, nu putem da alte detalii, dar instanţa de judecată va stabili cu siguranţă adevărul."
Medicii au fost chemaţi deja la audieri, iar procurorii ar putea cere şi o anchetă de malpraxis. În urma celei administrative, realizată de spital, nu s-a descoperit nicio eroare medicală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰