Sase case au fost demolate in Craiova pentru ca erau construite ilegal
Sase case au fost puse la pamant de dimineata, in Craiova! Nu maturate de vreo furtuna puternica, insa. Locuintele catorva familii de etnie rroma au fost demolate de fortele de ordine, pentru ca erau construite ilegal
Ziua demolarilor se cunoaste de dimineata, la Craiova! In costumele lor negre, fortele de ordine au trecut la “maturat” case. Cele ilegale, desigur. In timp ce excavatorul distrugea casele, asa zisii proprietari se vaitau. Isi numarau pe degete lipsurile. “N-am niciun ajutor, n-am alocatie, n-am venit! N-am de niciunele! Sunt amarata vai de capul meu”, spunea o localnica.
Femeile si-au scos si zestrea in strada. Televizoare, oglinzi, saltele, antenele parabolice si zeci de saci cu haine. Cativa caini comunitari au trecut la pazit.
Intre timp, din departare, muncitorii vin cu uneltele de demolat in spate. Si incep sa scoata mobilierul de prin case. Ca sa fie totul bine, politistii stau deoparte. Pe langa reprezentantii Primariei si jandarmi, au venit si reprezentanti ai Directiei Pentru Protectia Copilului. Urmeaza sa decida ce se va intampla cu minorii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰