Reguli noi de circulaţie pe E85, cel mai periculos drum al României
Reguli noi pe Drumul Morţii, aşa cum este cunoscută E85, şoseaua care leagă Bucureştiul de Moldova. Pe un tronson de 12 kilometri conducătorii auto au benzi alternative de circulaţie. Autorităţile speră să reducă astfel numărul accidentelor de circulaţie.
Reguli noi pe Drumul Morţii, aşa cum este cunoscută E85, şoseaua care leagă Bucureştiul de Moldova. Pe un tronson de 12 kilometri conducătorii auto au benzi alternative de circulaţie. Autorităţile speră să reducă astfel numărul accidentelor de circulaţie. Şoferii spun însă că riscurile au crescut pentru că mulţi încalcă linia dublă continuă şi intră în depăşiri periculose. În plus, în zilele aglomerate, coada de maşini se întinde pe câţiva kilometri.
Până acum, E85, singurul drum care leagă Capitala de Moldova, avea o bandă şi jumătate pe sens. Pentru că şoferii intrau simultan în depăşiri pe ambele sensuri şi maşinile treceau la limită una pe lângă cealaltă autorităţile au schimbat regulile din mers: benzi alternative.
Dacă din Bucureşti şi până la Sineşti se merge pe o bandă şi jumătate pe sens, din acest punct şoferii circulă în mod alternativ pe două benzi pe sens până la Moviliţa, adică aproximativ 12 kilometri.
Teoretic, reconfigurarea drumului înseamnă mai multă siguranţă pentru şoferi. Practic, însă, şoferii spun că "acum va fi un dezastru. Sunt oameni care merg cu 30 de kilometri la oră, vom fi vânaţi de Poliţia Rutieră cu depăşirile pe linia dublă continuă. Şi va fi un chin pentru noi, ca şoferi".
Mulţi şoferi încalcă acum linia dublă continuă şi depăşesc.
Un şofer de TIR este de părere că "o bandă şi jumătate nu era nicio problemă, noi cu camioanele mergeam doar pe dreapta şi aveau loc de depăşire şi turismele. Ştiţi că jumătatea aia de bandă era, de fapt, acostamentul. Acostamentul, dar mergeam la mica înţelegere".
Autorităţile nu prea cred în varianta separatoarelor.
E85 este tranzitat, în cele mai aglomerate zile, şi de 15 mii de şoferi. "Drumul morţii" a făcut numai anul trecut 89 de victime. Dacă numărul accidentelor va scădea, autorităţile ar putea decide la anul să extindă regula benzilor alternative pe toată şoseaua, adică 330 de kilometri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰