Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scandal în stradă, după majorarea taxelor şi impozitelor. Gălăţenii s-au trezit că au de plătit mai mult cu 55% pentru maşină

Majorarea taxelor şi impozitelor scoate oamenii în stradă. La Galaţi, zeci de şoferi au protestat în faţa primăriei după ce s-au trezit cu un impozit la maşină mai mare cu 55%.

de Nicu Tatu

la 11.01.2021 , 20:36

  • Au ieşit în stradă după creşterea impozitului la maşină
  • Taxe mai mari pentru încurajarea utilizării transportului nepoluant
  • Nervi şi la impozite şi taxe

Dacă oamenii spun că e o bătaie de joc, oficialii se apără: vor să încurajeze folosirea unor mijloace de transport mai ecologice.

„Hoţii, hoţii, hoţii”. „Demisia, demisia, demisia”. „Ieşi afară, javră ordinară!”, au scandat oamenii.

O sută de oameni au cerut azi demisia primarului din Galaţi după ce s-au trezit cu impozite pe maşini cu peste 55% mai mari.

Vezi și

„Nu se justifică de niciun fel. Uitaţi-vă în Galaţi că jumătate din Galaţi e spart, rupt. Practic sunt pedepsiţi cei care până acum şi-au plătit taxele. Pentru că omul care nu şi-a plătit taxe până acum cu siguranţă nu va plăti nici în continuare”, a declarat un protestatar.

Taxe mai mari pentru încurajarea utilizării transportului nepoluant

Majorarea a fost adoptată de Consiliul Local la finalul anului trecut. Motivul?

„A avut în vedere încurajarea utilizării transportului nepoluant. Reamintim cetăţenilor că maşinile hibride beneficiază de o reducere de 95% a acestei taxe, iar pentru maşinile electrice nu se datorează niciun fel de impozit”, a declarat Petrică Patilea, purtător de cuvânt Primăria Galaţi

Până îşi vor cumpăra maşini hibride sau electrice, cei cu maşini cu motor de 2.200 de centimetri cubi vor plăti în plus 500 de lei faţă de anul trecut. Adică 1.400 de lei. Pentru un motor de 1.800 de centimetri cubi, şoferii vor scoate din buzunar cu aproape 100 de lei mai mult.

Nervi şi la impozite şi taxe

Nervi au fost şi la direcţia de impozite şi taxe. Peste 200 de gălăţeni s-au înghesuit la ghişee de la prima oră.

Oamenii au stat ore întregi la coadă, mai ales că nu există un sistem online de programări. „Ne-am gândit să-l implementăm. Acuma, el încă nu a fost implementat. Urmează să îl implementăm şi noi”, a declarat Daniel Stadoleanu, dir. Executiv Serviciul de taxe şi impozite Galaţi.

Cozi au fost şi la Braşov şi Timişoara, unde toate taxele s-au majorat cu 3,8%. Cine achită până la finalul lunii martie are reducere de 10%.

Nicu Tatu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Scandal în stradă, după majorarea taxelor şi impozitelor. Gălăţenii s-au trezit că au de plătit mai mult cu 55% pentru maşină