Antena Meniu Search
x

Schimbări IMPORTANTE la Metrorex. ANUNŢUL făcut de autorităţi

Metrorex va monta benzi speciale pentru persoanele nevăzătoare, în perioada următoare, în toate cele 49 de stații.

Metrorex va monta benzi speciale pentru persoanele nevăzătoare, în perioada următoare, în toate cele 49 de stații.

Astfel, curând, în toate staţiile vor apărea benzi speciale din dale ceramice care să-i ghideze pe nevăzătorii ce folosesc bastonul alb. Practic, va fi construit un traseu de la scări şi până la peron.

”Metrorex va semna contractul privind angajarea de servicii specializate de proiectare şi consultanţă pentru “Accesibilizarea staţiilor de metrou în funcţiune pentru persoanele cu deficienţe de vedere”. În cadrul contractului, cu o durată de șapte luni, prestatorul va asigura elaborarea documentaţiilor tehnice de proiectare, întocmirea documentaţiei specifice, asistenţa tehnică pentru obţinerea de fonduri europene, precum şi asistenţa tehnică în timpul procedurii de atribuire a contractului de lucrări”, au precizat autorităţile.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri sociale » Schimbări IMPORTANTE la Metrorex. ANUNŢUL făcut de autorităţi