Se încălzeşte! Prognoza METEO pentru zilele următoare
Marţi, vremea va deveni în general frumoasă şi se va încălzi uşor
Marţi, vremea va deveni în general frumoasă şi se va încălzi uşor
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în sud-vestul ţării şi la munte, unde izolat va mai ploua slab. Trecător, dimineaţa, în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali vor fi condiţii de precipitaţii slabe şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
ÎN ŢARĂ: Marţi, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 20 de grade, iar cele minime între 2 şi 10 grade, mai scăzute în depresiuni, unde vor fi condiţii de brumă. Izolat se va semnala ceaţă.
Miercuri, vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în cursul nopţii în vestul şi nord-vestul ţării, unde doar izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă, iar în cursul zilei şi în Moldova, Crişana şi Banat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade pe litoral şi 24 de grade în sud-vestul Transilvaniei. Temperaturile minime se vor încadra între 4 şi 13 grade, mai coborâte în depresiuni.
ÎN BUCUREŞTI: Marţi, vremea va deveni în general frumoasă şi în Capitală şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 18 grade, iar cea minimă de 5-7 grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰