Video Șeful știe când iei pauză și ce site-uri deschizi. Ce poate urmări legal pe laptopul de serviciu
Șeful ştie ce faci şi când lucrezi de acasă, este teoria care se răspândește printre corporatişti mai mult ca oricând. Programele de monitorizare arăta cât timp lucrezi la computer, ce aplicații folosești, când şi câte pauze iei. Avocații avertizează că există o graniță foarte fină între supravegherea legală a angajaților și controlul excesiv care poate încălca dreptul la viață privată.
Mihai lucrează de acasă la o firmă de consultanţă şi pentru că foloseşte laptopul dat de angajator este conştient că nu îşi permite niciun pas greşit.
Ce poate vedea angajatorul pe laptopul de serviciu
"Au acces la orice altceva, la locația mea, la ce site-uri accesez, la ce mailuri trimit, posibil chiar și la mesajele pe care le dau pe Teams. Din ce știu eu, ei monitorizează activitatea mai ales în caz de incident, nu în mod constant. Orice fac pe laptopul respectiv lasă o urmă, un istoric, care poate fi accesat în funcție de nevoie", a declarat Mihai, angajat remote.
În funcţie de programele instalate în computerele angajaţilor, compania poate primi diverse date.
Până unde este legală monitorizarea angajaţilor
"Este legală în anumite limite. Este legal să monitorizezi viteza cu care tastezi, este legal să monitorizezi mişcarea mouse-ului, taskurile pe care tu le îndeplineşti", a explicat Costel Gilca, avocat în dreptul muncii.
Unele companii folosesc aceste date pentru pontaj, altele pentru a urmări îndeplinirea sarcinilor de serviciu sau productivitatea.
"Au fost foarte multe situaţii în care angajaţii s-au plâns de o oarecare hărţuire. Această practică s-a dezvoltat foarte mult în pandemie, s-au dezvoltat tot felul de sisteme", a precizat Aida Chivu, expert HR.
Camera şi microfonul pot deveni o problemă de intimitate
Camera video şi microfonul laptopului se pot transforma în spioni în casele angajaţilor şi pot dezvălui informaţii din viaţa personală.
"Este însă nelegal să mă spionezi, să captezi imagini şi video, sau inclusiv sunete fără acordul meu. Dacă angajatul este conştient că angajatorul exercită un control excesiv trebuie să se adreseze ITM-ului şi eventual instanţelor de judecată", a adăugat avocatul.
Ce ar trebui să întrebe candidaţii înainte să accepte un job remote
Cei care caută un loc de muncă într-o companie ce permite lucrul de acasă trebuie să se informeze cum şi dacă le va fi supravegheată activitatea.
"La interviu ar trebui întrebat cum anume se întâmplă coordonarea activităţii. Să poată să-şi ia o decizie în conformitate cu realitatea. Da, e firesc să se aştepte la mai mult decât i se spune, dar nu dintr-o rea intenţie, ci poate că de multe ori nici angajatorul nu ştie exact cum o să procedeze", a transmis Aida Chivu.
Şi unde apare monitorizarea în exces, apar rapid şi metodele prin care să fie fentată. Angajaţii împărtăşesc pe reţelele sociale tot felul de trucuri cu ajutorul cărora par că lucrează… şi când nu sunt la calculator. De la dispozitive care mişcă mouse-ul singure, până la improvizaţii făcute prin casă.
