Serul antirabic lipsește de mai multe zile din Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi
Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva" din Iaşi, centru de referinţă în specialitatea de boli infecţioase pentru Moldova, a rămas fără ser antirabic.
Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva" din Iaşi, centru de referinţă în specialitatea de boli infecţioase pentru Moldova, a rămas fără ser antirabic.
Produsul farmaceutic absolut necesar bolnavilor muşcaţi de animale confirmate sau suspectate de rabie lipseşte din farmacia spitalului de mai multe zile.
Potrivit conducerii spitalului, serul antirabic nu se găseşte în spital întrucât nu a mai fost importat de Ministerul Sănătăţii prin Compania Naţională Unifarm.
"Importurile de seruri şi vaccinuri se fac doar prin Unifarm, distribuitorul unic al Ministerului Sănătăţii, iar acum acest ser nu se mai găseşte. Spitalul a făcut comandă care pur şi simplu nu se onorează. A existat o negaţie la comandă pentru că Unifarm nu are serul. Astăzi s-a primit asigurarea verbală că la Iași va ajunge o cutie cu ser antirabic, care poate fi folosit pentru 1-2 pacienți", a declarat profesor universitar doctor Carmen Dorobăț, manager Spitalului Sfânta Parascheva" din Iaşi.
Rabia este o boală infecţioasă acută, determinată de virusul rabic, care se transmite la om prin muşcătură. Singura metodă utilă de prevenire a bolii este vaccinarea cu ser antirabic.
Conform medicilor, la bolnavii care au probabilitate mai mare de boală se face serul antirabic şi apoi vaccinul antirabic. La cei care au probabilitate mică de rabie, se face doar vaccinul.
Serul se administrează pentru a introduce în organism anticorpi gata formaţi, care să lupte cu infecţia, în timp ce vaccinul stimulează organismul să-şi creeze anticorpi proprii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰