Antena Meniu Search
x

Jocuri pe pârtie la Serbările Zăpezii din stațiunea Durău

În plină iarnă, la munte, oamenii sărbătoresc zăpada. În staţiunea Durău, din Neamţ, turiştii au venit la Serbările Zăpezii, pregătiţi pentru distracţie.

de Redactia Observator

la 26.01.2020, 12:24

Vezi și

În plină iarnă, la munte, oamenii sărbătoresc zăpada. În staţiunea Durău, din Neamţ, turiştii au venit la Serbările Zăpezii, pregătiţi pentru distracţie. Tunurile funcţionează la capacitate maximă, astfel că pe pârtii se schiază perfect. În acest timp, ei mici au derdeluşul la dispoziţie şi se întrec în tot felul de concursuri.

2.000 de turişti au venit, puşi pe distracţie, în staţiunea Durău, la poalele Munţilor Ceahlău. Este singurul loc din judeţul Neamţ unde se schiază şi abia aşteaptă să încerce zăpada.

Schiorii mai puţini experimentaţi fac cunoştintă cu pământul. Dar nu se lasă şi o iau de la capăt. Cei care nu ştiu să schieze s-au întrecut cu săniile, iar cei mai buni au urcat şi pe podium. Bineînţeles, copiii au prins viteză şi au luat faţa seniorilor.

Iar când au obosit, turiştii şi-au reîncărcat bateriile cu tradiţionalii mici şi un pahar de bere. Seara, distracţia s-a mutat de pe pârtie în faţa scenei, unde au cântat mai mulţi artişti

Spectacolul s-a încheiat la miezul nopţii cu foc de artificii. Sute de scântei multicolore au luminat cerul şi au stârnit ropote de aplauze. Iar Serbările Zăpezii sunt abia la început.

Pentru încă o săptămână, turiştii care ajung la Durău vor avea parte de aceeaşi distracţie. Administratorii spun că şi zăpada va rezista, iar pârtiile vor fi numai bune de schiat 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » Jocuri pe pârtie la Serbările Zăpezii din stațiunea Durău