A renunţat la jobul care o epuiza şi şi-a făcut propria afacere. Acum îşi permite să călătorească oriunde
După şapte ani petrecuţi ca designer tech într-o agenţie din Chicago, tânăra a decis să îşi dea demisia fără să aibă un alt loc de muncă pregătit sau orice alt colac de salvare. Momentul decisiv a venit după ce doi dintre colegii săi au fost concediaţi, iar ei i s-a cerut să preia şi responsabilităţile acestora. A aplicat pentru aproximativ 100 de joburi, însă refuzurile au împins-o spre o direcţie pe care iniţial o privise cu reţinere. Câteva luni mai târziu, viaţa ei profesională s-a schimbat complet.
Timp de şapte ani, Kelsey a lucrat ca designer într-o agenţie de publicitate şi creaţie din Chicago. Avea un loc de muncă stabil şi o echipă de care se ataşase, însă volumul de muncă a devenit treptat tot mai greu de gestionat.
Momentul în care doi dintre colegii săi au fost concediaţi a schimbat însă totul. Femeia spune că, după plecarea lor, conducerea se aştepta ca ea să preia şi sarcinile acestora.
"Îmi amintesc că m-am gândit: «Nu pot să fac munca a trei oameni»", povesteşte ea.
În cele din urmă, a decis să demisioneze, deşi nu avea un alt job pregătit. Soţul ei, Wes Thorburn, lucra deja independent în dezvoltare de jocuri şi a încercat să o convingă că ar putea face asta împreună. Kelsey nu era însă pregătită să renunţe definitiv la industria tech şi voia mai întâi să găsească un post intern într-o companie, nu un alt job într-o agenţie.
După aproximativ 100 de joburi la care a aplicat fără succes, a decis să acorde o şansă reală jocului de tip dress-up la care lucra deja. În numai câteva luni, alegerea avea să îi schimbe complet viaţa. Kelsey şi Wes s-au cunoscut în 2013, în timpul unui curs de game design pe care ea îl urma în Australia, unde studia în străinătate. La vremea respectivă, niciunul dintre ei nu avea planuri concrete să lucreze în dezvoltarea de jocuri.
"Am ales cursul pentru că aveam nevoie de credite suplimentare şi mi s-a părut distractiv", îşi aminteşte ea.
După ce s-au căsătorit şi s-au stabilit în Statele Unite, Wes a început să experimenteze cu jocuri pentru web în perioada în care aştepta permisul de muncă. În cele din urmă, a început să publice jocuri pe platforma Poki, iar acestea au început să aducă suficienţi bani încât să contribuie la plata facturilor familiei.
Kelsey îl ajuta cu sunetul, modelarea 3D şi designul experienţei utilizatorului, dar îşi păstra în paralel jobul din agenţie. Mult timp, spune ea, a fost singurul designer UX din companie. În unele zile ajungea să îşi înregistreze timpul de lucru pentru zece clienţi diferiţi.
Programul însemna prezentări săptămânale, termene-limită şi proiecte care se puteau schimba dintr-o dată atunci când un client menţiona târziu o cerinţă importantă. Kelsey spune că a învăţat foarte multe şi că a avut o echipă foarte bună, însă stresul devenise constant.
"Îmi puneam tot sufletul într-un proiect, doar ca apoi să aflu că totul era greşit pentru că un client uitase să ne spună ceva", povesteşte ea.
Un episod i-a rămas în mod special în minte. Un client avea nevoie urgentă de un proiect, aşa că Kelsey a lucrat toată sâmbăta şi duminica pentru a-l termina la timp. Luni, după ce a văzut rezultatul, clientul a decis că avea nevoie de o săptămână pentru a-l analiza, în loc de cele două zile despre care vorbise iniţial. Astfel de situaţii, spune femeia, au început să o epuizeze.
Concedierea a doi colegi a fost momentul decisiv
În 2023, la o conferinţă pentru dezvoltatori de jocuri, Kelsey şi Wes au discutat cu reprezentanţii unei companii despre tipurile de jocuri pe care platforma şi-ar fi dorit să le vadă mai des. Răspunsul a fost: jocuri de dress-up. Kelsey era pasionată de lucrul în 3D, aşa că a început să construiască în paralel cu jobul său un joc 3D în care utilizatorii puteau îmbrăca personaje.
În aceeaşi perioadă, ea încerca să obţină mai mult ajutor la serviciu, tocmai pentru a nu mai fi nevoită să lucreze atât de mult. Numai că lucrurile au mers în direcţia opusă. Agenţia a concediat doi dintre colegii săi, iar Kelsey spune că şefii se aşteptau ca ea să le preia munca.
Pentru că ţinea la colegii săi şi nu voia să îi lase într-o situaţie dificilă, nu a plecat imediat. A mai aşteptat câteva luni, sperând că agenţia va găsi o altă soluţie. Nu s-a întâmplat.
"Nu mai puteam continua", spune ea.
În tot acest timp, soţul său încerca să o convingă că ar putea lucra împreună.
"Kelsey, poţi să faci asta. Am putea face asta împreună. Ar fi în regulă. Am putea reuşi", i-a spus Wes.
Ea continua însă să aibă dubii. Îşi dorea în continuare un post într-o companie de tehnologie şi aplica intens la joburi.
Trecerea de la un loc de muncă stabil la incertitudine nu a fost uşoară. Kelsey spune că interviurile şi respingerile au început să îi afecteze încrederea în sine, mai ales atunci când îşi dorea foarte mult un anumit post. În cele din urmă, şi-a stabilit singură o limită. Dacă avea să ajungă la 100 de aplicaţii fără să găsească nimic, avea să încerce serios dezvoltarea de jocuri.
Exact asta s-a întâmplat. Aşa că, timp de aproximativ patru luni, a lucrat full-time la jocul său de dress-up. Presiunea financiară exista în continuare. Avea nevoie de venituri, inclusiv pentru plata asigurării de sănătate, aşa că a decis să lanseze jocul chiar dacă simţea că nu era încă terminat.
În decembrie 2024 a lansat jobul, iar rezultatul a depăşit orice aşteptare.
"Am fost şocată de cât de bine a mers", spune Kelsey.
În prima lună, jocul a înregistrat aproximativ 10 milioane de accesări.
Succesul jocului le-a oferit libertatea pe care o căutau
După lansare, membrii companiei cu care colaborau le-au sugerat că jocul ar putea avea un succes şi mai mare dacă ar include şi o componentă multiplayer. Până atunci, Kelsey şi Wes lucraseră în general separat la propriile jocuri. Wes avea însă deja experienţă cu funcţii multiplayer datorită unui joc cu pizza pe care îl dezvoltase anterior.
Cei doi au decis astfel să înceapă să lucreze împreună În prezent, jocul înregistrează între 10 şi 15 milioane de accesări pe lună, în funcţie de sezon. Până acum, a ajuns la 276 de milioane de accesări în total, provenite de la 63,1 milioane de jucători unici. Timpul total petrecut de utilizatori în joc a ajuns la 50,6 milioane de ore.
Kelsey şi Wes continuă să adauge haine noi, minijocuri şi alte funcţii şi încearcă să publice actualizări de cel puţin două ori pe lună.
De la jobul din agenţie, la o viaţă în care pot călători
Succesul jocului le-a oferit celor doi mai mult decât independenţă profesională. Le-a dat şi libertatea de a călători.
Kelsey spune că ea şi Wes şi-au dorit dintotdeauna să aibă suficientă flexibilitate încât să poată petrece timp cu familia lui din Singapore şi Australia. Acum îi vizitează în fiecare an şi profită de aceste călătorii pentru a descoperi şi alte destinaţii, potrivit Business Insider.
Au mers în Vietnam şi Hong Kong, şi-au vizitat rudele din Italia şi Germania şi au trecut şi pe la biroul companiei colaboratoare din Amsterdam.
Privind în urmă, Kelsey spune că jobul din industria tech pe care şi-l dorea atât de mult după demisie nu mai pare deloc atrăgător. Dacă i-ar fi oferit astăzi, spune că l-ar refuza.
"Mă gândesc la jobul din tech pe care mi-l doream atât de mult în perioada în care aplicam. Dacă mi-ar fi oferit acum, aş spune nu. Am un job mult mai bun", mărturiseşte ea.
