Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Si-au găsit sfârşitul într-o fosă septică

Un bărbat pe care-l aşteptau acasă cinci copii a sfârşit într-o fosă septică, pentru că n-a respectat reguli minime de protecţie a muncii. A coborât să cureţe conductele de apă ale unei pensiuni, fără să-şi dea seama că acolo nu are oxigen. Şi în câteva clipe si-a pierdut cunoştinţa.

de Redactia Observator

la 14.08.2014 , 08:10

 Un bărbat pe care-l aşteptau acasă cinci copii a sfârşit într-o fosă septică, pentru că n-a respectat reguli minime de protecţie a muncii. A coborât să cureţe conductele de apă ale unei pensiuni, fără să-şi dea seama că acolo nu are oxigen. Şi în câteva clipe şi-a pierdut cunoştinţa.

Un coleg care aştepta la suprafaţă a coborât să-l salveze, dar s-a sufocat şi el. Un alt bărbat şi-a riscat viaţa să-i scoată pe cei doi afară, şi a reuşit. Dar a fost prea târziu.

Când au ajuns salvatorii la el, inima nu-i mai bătea. Acum, după ce a fost resuscitat minute bune, are din nou puls, dar e foarte slab.

Vezi și

Câţiva paşi mai încolo medicii declară decesul colegului său, după 45 de minute în care s-au chinuit să-i salveze viaţa.

Cei doi ar fi făcut o greşeală stupidă! Primul a coborât în fosa septică bărbatul de 36 de ani. La scurt timp a fost urmat de un alt coleg.

Un alt bărbat a coborât după cei doi. Înainte şi-a luat măsuri de siguranţă, ca să nu le împărtăşească soarta. S-a legat cu funii şi le-a cerut celorlalţi oameni aflaţi acolo să-l tragă afară dacă îşi pierde cunoştiinţa.

Patronul pensiunii care le-a cerut celor doi să coboare în fosa septică ar putea fi cercetat pentru ucidere din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Si-au găsit sfârşitul într-o fosă septică