Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Situaţie DISPERATĂ în Vaslui: Măsuri URGENTE pentru ca oamenii să nu mai moară în beciuri ”pentru 20 de litri de vin”

Subprefectul de Vaslui, Mircea Gologan, le-a cerut primarilor din judeţ, la o întâlnire pe care a avut-o, joi, cu aceştia, să ia de urgenţă măsuri pentru ca oamenii să nu mai moară în beciuri din cauza fermentaţiei mustului. Solicitarea a fost făcută după ce o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte şase au ajuns la spital, în ultimele zile, din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

de Redactia Observator

la 06.10.2016 , 17:28

Subprefectul de Vaslui, Mircea Gologan, le-a cerut primarilor din judeţ, la o întâlnire pe care a avut-o, joi, cu aceştia, să ia de urgenţă măsuri pentru ca oamenii să nu mai moară în beciuri din cauza fermentaţiei mustului. Solicitarea a fost făcută după ce o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte şase au ajuns la spital, în ultimele zile, din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

Primarii din Vaslui au fost somaţi, în cadrul unei şedinţe desfăşurate, joi, la Poliţiei Judeţene, să intervină la nivelul comunităţilor pentru a preveni apariţia intoxicaţiilor cu monoxid de carbon rezultate în urma fermentaţiei mustului.

În acest sens, subprefectul Mircea Gologan le-a cerut edililor să informeze populaţia asupra riscurilor majore la care se expun atunci când intră în beciurile locuinţelor unde se află butoaiele cu vinul aflat în procesul de fierbere.

Articolul continuă după reclamă

”În ultima perioadă, s-au înregistrat foarte multe cazuri de persoane care coboară în beciuri şi au suferit intoxicaţii cu monoxid de carbon, unele fără a mai putea fi salvate. De aceea, vă solicit să daţi dispoziţii la şefii serviciilor locale pentru situaţii de urgenţă să afişeze la avizierele primăriei şi în alte locuri publice acele măsuri ce trebuie luate de către populaţie pentru a preveni producerea unor tragedii. Este păcat să pierdem vieţi omeneşti pentru 20 - 30 de litri de vin”, a declarat, joi, subprefectul Mircea Gologan.

Numai în ultimele zile, în judeţul Vaslui o persoană a murit şi alte şase au ajuns la spital în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon rezultat în urma fermentaţiei mustului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Situaţie DISPERATĂ în Vaslui: Măsuri URGENTE pentru ca oamenii să nu mai moară în beciuri ”pentru 20 de litri de vin”