Şoferii care nu transportă copiii în siguranţă riscă amenzi usturătoare
Atenţie, şoferi! De ieri au intrat în vigoare modificări ale codului rutier. Legea nouă protejează copiii şi responsabilizează părinţii. Pe scurt, şoferii care nu vor transporta copiii în siguranţă vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 450 de lei.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Atenţie, şoferi! De ieri au intrat în vigoare modificări ale codului rutier. Legea nouă protejează copiii şi responsabilizează părinţii. Pe scurt, şoferii care nu vor transporta copiii în siguranţă vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 450 de lei.
Până acum modalitatea de sancţionare a şoferilor care transportau necorespunzător copiii în maşină era destul de neclară. Ei bine, noua lege îi obligă să îi protejeze pe cei mici.
Toţi şoferii care transportă în maşină copii de până în trei ani sunt obligaţi să aibă pe bancheta din spate un astfel de scaun special. De asemenea, şi copiii mai mici de 12 ani trebuie să poarte centură şi să stea tot pe bancheta din spate.
În caz contrar amenda este de până la 450 de lei plus 3 puncte de penalizare.
Şi nu este singura modificare în codul rutier. Până acum, atunci când era vorba despre un accident cu victime, unii şoferi refuzau transportul la spital pentru recoltarea probelor biologice. Aşa că, se prezentau după câteva ore sau a doua zi, iar analizele nu mai erau atât de relevante.
Noua lege aduce veşti şi pentru studenţii străini. Dacă până acum puteau să ia permis de conducere în România doar dacă prezentau documente care atestau că urmează să facă studii la noi în ţară, de ieri vor putea obţine permisul şi dacă au studiat deja pe o perioadă de cel puţin 6 luni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰