Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cea mai scumpă parcare: Șoferul care şi-a lăsat maşina într-o stație de autobuz din Capitală, amendat cu 500 de lei (VIDEO)

O fotografie cu o maşină de teren parcată într-o staţie de autobuz din Bucureşti a stârnit un val de reacţii negative, pe internet. Indiferenţa şoferului i-a scos din minţi pe oameni, iar lipsa de reacţie a poliţiştilor i-a înfuriat şi mai tare. În cele din urmă, oamenii legii au sosit cu tot cu un laborator criminalistic mobil.

de Redactia Observator

la 12.01.2017 , 21:14

O fotografie cu o maşină de teren parcată într-o staţie de autobuz din Bucureşti a stârnit un val de reacţii negative, pe internet. Indiferenţa şoferului i-a scos din minţi pe oameni, iar lipsa de reacţie a poliţiştilor i-a înfuriat şi mai tare. În cele din urmă, oamenii legii au sosit cu tot cu un laborator criminalistic mobil.

Doar ca să afle, chiar de la şofer, că staţia în care parcase era dezafectată. Versiunea lui nu e susţinută, însă, de RATB. 

Într-un Bucureşti sufocat de nămeţii de zăpadă, o maşină de teren parcată într-o staţie de autobuz este o sfidare. Nu e de mirare că mii de oameni au reacţionat pe reţelele de socializare, după ce imaginea a fost publicată. Asta nu l-a impresionat, însă, pe proprietar. 

Vezi și

Din punctul său de vedere, nu a greşit cu nimic. Şi ne explică de ce şi-a parcat maşina în staţie.

Pe acelaşi subiect

"O statie dezafectata, statia noua e aici, s-a mutat de juma de an aici. Si eu in fiecare seara si in fiecare zi ca nu e locul asta sau ala din fata, noi aici le parcam. Astea-s locurile noastre. Si acum n-a mai fost paralel, a fost asa ca n-am mai vrut s-o zgarii de toti nametii.", spune proprietarul maşinii.

Pe trecători, spectacolul i-a lăsat indiferenţi.

Explicaţia folosită de proprietar a fost demontată de reprezentanţii RATB. Contanctaţi pentru un punct de vedere, au declarat că garajul ad-hoc este o staţie de autobuz încă funcţională.

Din acest motiv, poliţiştii l-au amendat pe şofer cu 500 de lei şi i-au întocmit un dosar penal pentru împiedicarea circulaţiei pe un drum public.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Cea mai scumpă parcare: Șoferul care şi-a lăsat maşina într-o stație de autobuz din Capitală, amendat cu 500 de lei (VIDEO)