Soluţie pentru cei nu au timp să-şi plimbe câinii
Stăpân cu împrumut. O soluţie pentru cei nu au timp să-şi plimbe câinii. Când stâpânul este la serviciu, altcineva are grija ca animalul să nu ducă lipsă de mişcare
Stăpân cu împrumut. O soluţie pentru cei nu au timp să-şi plimbe câinii. Când stâpânul este la serviciu, altcineva are grija ca animalul să nu ducă lipsă de mişcare
Mimi are, practic, un asistent. Stăpânii l-au plătit pe Florin să se ocupe de ea cel puţin o oră în fiecare zi. Acesta a dezvoltat o afacere din a scoate la plimbare câinii altora. Clienţii lui sunt stăpânii care nu au timp pentru animale, dar care vor ca patrupedul să nu se plictisească.
Pentru o oră, Florin încasează 30 de lei. Programul plimbării este bine stabilit împreună cu proprietarul, iar acesta poate şti minut cu minut unde a fost patrupedul.
Zgarda dotată cu GPS îi ajută în permanenţă pe stăpâni să ştie pe unde a fost plimbat câinele lor şi în cazul în care rupe lesa în timpul plimbării vor şti şi unde se află în acel moment.
Nimeni, spun specialiştii, nu-l poate înlocui pe proprietar. Însă, orice animal se poate îmbolnăvi dacă este lăsat singur ore întregi.
Dacă în România, afacerea plimbatului animalelor este la început, în străinătate cine face asta poate aduna mici averi. În Marea Britanie, de exemplu, un profesionist câştigă până la 64.000 de lire pe an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰