Arborele gigant din Ardeal
Priveliştea localităţii Săcuieu e dominat de două giganţi ai naturii. Unul este Masivul Vlădeasca. Celălalt este un arbore uriaş, care face să pălească, prin comparaţie, orice alt copac din zonă
Priveliştea localităţii Săcuieu e dominat de două giganţi ai naturii. Unul este Masivul Vlădeasca. Celălalt este un arbore uriaş, care face să pălească - prin comparaţie - orice alt copac din zonă
Este un arborele Sequoia. Dar nu numele şi cu siguranţă nu doar înălţimea îl fac unic. Ci şi faptul că nu îşi are originea pe meleaguri mioritice. Povestea lui este ştiută însă doar de localnici.
Gigantul de astăzi şi-a început excursia spre înălţimi, sub formă de sămânţă, în buzunarul unui imigrant român întors de peste mări şi ţări. Ajuns în ţară, a strârnit interesul unui alt localnic. Unul cu o pasiune pentru natură.
Iar micuţul arbore a crescut într-un secol cât alţii într-un mileniu. Şi asta datorită atât grijei moşierului, dar şi a Mamei Natură.
La cei 35 de metri este un arbore uriaş. Dar pare liliputan pe lângă fraţii lui mai mari. Un exemplar din statele unite a atins copleşitoarea înălţime de 88 de metri. Bine, i-a luat peste două milenii să ajungă la această dimensiune. Dar chiar şi aşa, multă lume vine să vadă minunea cu frunze de la Săcuieu.
Arborii uriaşi nu sunt singura moştenire lăsată de proprietar. Întreaga zonă este plină de arbori rari, plantaţi de clujeanul iubitor de natură. O moştenire atemporală în adevăratul sens al cuvântului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰