SPECIAL! Boala timpului liber
”Boala timpului liber" apare exact atunci când ne dorim cel mai puţin: în concediu.
”Boala timpului liber" apare exact atunci când ne dorim cel mai puţin: în concediu. Din ce spun specialiştii, aceasta se declanşează din cauză că organismul nu mai produce la fel de multă adrenalină ca atunci când mergem la serviciu.
După luni bune de muncă, ne facem bagajul şi pornim spre destinaţia favorită. Dar, odată ajunşi acolo, constatăm că începem să avem probleme la care nici nu ne-am fi gândit. Altfel spus, organismul se relaxează şi nu mai luptă la fel de eficient cu factorii care îl pot afecta negativ. De aici o mulţime de probleme.
Sunt însă şi alte probleme care apar pe nepus masă în timpul vacanţei. Cu siguranţă vi s-a întâmplat, în concediu şi când vă era lumea mai dragă, să răciţi aparent fără motiv.
Şi durerile de cap sau de dinţi pot fi accentuate în perioada vacanţei, deoarece schimbăm climatul, iar odată cu asta apar şi diferenţele de presiune sau de temperatură. Puteţi, totuşi, lua câteva măsuri ca să evitaţi aceste neplăceri.
Totuşi, dacă se întâmplă să vă confrunaţi cu asemenea afecţiuni, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat punct de ajutor medical. Astfel veţi scăpa mai repede de probleme, iar concediul va fi salvat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰