Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Special! Cum recunoști bărbații ”ținuți sub papuc”

A fi sub papuc nu înseamnă nimic altceva decât ascultarea şi acceptarea deplină a autorităţii celuilalt. Iar după ce femeile s-au luptat timp îndelungat să aibă drepturi egale cu ale bărbaţilor, acum au ajuns chiar mai puternice decât partenerii lor. Desigur, doar unele dintre ele.

de Redactia Observator

la 14.10.2015 , 20:42

 A fi sub papuc nu înseamnă nimic altceva decât ascultarea şi acceptarea deplină a autorităţii celuilalt. Iar după ce femeile s-au luptat timp îndelungat să aibă drepturi egale cu ale bărbaţilor, acum au ajuns chiar mai puternice decât partenerii lor. Desigur, doar unele dintre ele.

Dar să vedem ce cred bărbaţii.

Supunerea bărbaţilor încetează însă imediat ce ies pe uşa casei, deoarece tind să îşi manifeste masculinitatea oriunde mediul le permite.

Vezi și

Psihologii au remarcat faptul că în multe familii femeile sunt cele care întrețin familia. Astfel, bărbatul își pierde mare parte din masculinitate.

Există totuşi şi bărbaţi care recunosc că au partenere mult mai puternice.

Potrivit specialiştilor, nu toți bărbații pot fi ținuți sub papuc. Însă o mare parte din ei se simt chiar bine atunci când depind întru totul de parteneră.

Bărbaţii ar trebui să aibă acelaşi drept la fericire ca partenerele lor. Însă, psihologii spun că cei ţinuţi sub papuc nu se pot bucura prea tare de viaţă. Sfatul acestora este ca orice cuplu să îşi găsească un echilibru in ceea ce priveşte dominarea, pentru ca ambii parteneri să fie fericiţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Special! Cum recunoști bărbații ”ținuți sub papuc”