Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Special! Lampa, secretul casei perfecte

Puteţi avea cel mai frumos apartament, cu cel mai elegant mobilier, dacă nu aveţi o lumină care să pună în valoarea ansamblul şi care să dea senzaţia de "acasă", tot degeaba!

de Redactia Observator

la 29.10.2014 , 20:55

Puteţi avea cel mai frumos apartament, cu cel mai elegant mobilier, dacă nu aveţi o lumină care să pună în valoarea ansamblul şi care să dea senzaţia de "acasă", tot degeaba! 

Lumina caldă poate fi dată şi de lămpi. Veioze, cum li se spunea altădată. Dar acestea trebuie să aibă anumite forme, anumite culori şi chiar să poarte un mesaj. Puteţi găsi astfel de obiecte de iluminat în magazine, însă - dacă doriţi să aveţi o locuinţă unică - cel mai bine este să vă luaţi lămpi de designer.

Anca Fetcu a ales designul, pentru că a ajuns la concluzia că doar aşa îşi poate exprima cel mai bine talentul şi ideile. Iar pentru că lămpile i s-au părut esenţiale pentru a personaliza spaţiul în care trăieşti, a început să le creeze în tot felul de forme şi culori.

Vezi și

Tot aşa, pas cu pas, a terminat Artele în România, după care a plecat să se perfecţioneze în Marea Britanie. Iar prima lampă pe care a creat-o pe pământ englezesc i-a asigurat o poziţie de frunte în cadrul unei expoziţii la Londra, la care au participat patru mii de designeri.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
Cu ce preferaţi să plecaţi în vacanţă?
Observator » Stiri sociale » Special! Lampa, secretul casei perfecte