SPECIAL! Oamenii frumoşi sunt mult mai sănătoşi
Potrivit celor mai noi date furnizate de savanţii din Statele Unite, oamenii frumoşi sunt mult mai sănătoşi
Potrivit celor mai noi date furnizate de savanţii din Statele Unite, oamenii frumoşi sunt mult mai sănătoşi
Bănuiesc că vă mai amintiţi de faimosul sex simbol al desenelor copilăriei noastre, Johnny Bravo. Tipul mereu aranjat, mereu obsedat de poziţia părului, pe scurt mereu pe placul doamnelor.
În fine, cel puţin aşa credea el. Oricum, era exemplul perfect de personaj arătos, dar complet superficial. Însă cercetătorii americani au altă teorie. Savanţii de peste Ocean sunt convinşi că persoanele frumoase sunt şi mai sănătoase, comparativ cu persoanele mai puţin dăruite de natură. În opinia lor, ceea ce face diferenţa este alimentaţia.
Spre deosebire de cercetările precedente, acest studiu are la bază tocmai evaluarea directă a persoanelor şi nu prin intermediul fotografiilor sau a înregistrărilor video. Ceea ce, spun cercetătorii, îi conferă mai multă greutate. Oricum, este bine să nu credem chiar tot ce spun cercetătorii americani. Cel mai bine este să avem grijă de noi şi să mergem periodic la doctor. Chiar dacă arătăm şi ne simţim bine, nu se ştie niciodată cu ce probleme de sănătate ne-am putea trezi. Aşa că e mai bine să prevenim, decât să tratăm.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰