Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Special! Secretele pantofilor

Alegerea pantofilor nu trebuie să se facă doar în funcţie de ceea ce se poartă, ci şi de modul în care ne arată picioarele. Dacă urmăm doar trendul, s-ar putea să scoatem în evidenţă exact ce ne-am dori să mascăm.

de Redactia Observator

la 21.02.2014 , 21:15

Atenţie la încălţămintea pe care o colecţionaţi. Nu toate perechile de pantofi care vă iau ochii de pe rafturi vă avantajează. Şi nu pentru că ar fi incomozi sau v-ar jena. Doar că pantofii se aleg precum hainele. Să mascheze eventualele defecte şi să scoată în evidenţă calităţile.

Cu cât picioarele sunt mai groase cu atât trebuie să evităm mai mult printurile puternice sau culorile puternice pentru că astfel vor atrage atenţia chiar în zona aceea cu probleme. Atunci culorile mult mai fade, mai terne ar fi mai potrivite şi de asemenea le vor avantaja mult mai mult culorile pământului.

Există însă şi femei ale căror picioare ai senzaţia că nu se mai termină. Atunci baretele trebuie să fie cât mai multe, foarte multe catarame, foarte multe cureluşe sunt potrivite pentru că taie optic din lungimea piciorului. În cazul în care picioarele sunt şi subţiri atunci putem purta ceva cu mai mult volum în partea de jos, adică platforme. Putem purta inclusiv toc gros.

Vezi și

Indiferent ce fel de picioare avem nu putem sta departe de trendurile lansate de marii designeri. Ei au avut grijă să creeze încălţăminte pentru fiecare dintre noi. Trebuie doar să ştim care ni se potriveşte şi să facem alegerea corectă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?
Observator » Ştiri sociale » Special! Secretele pantofilor