Antena Meniu Search
x

Special! Şi-a găsit consolarea în sticle

Există persoane care refuză să trăiască după normele dictate de alţii. Sunt aşa-numiţii "excentrici". Un astfel de om trăieşte în Gorj, şi după ce a fost înşelat şi părăsit de soţie - a ales să-şi creeze în curtea casei propria lume.

Vezi și

Una în care secretele să nu-şi mai găsească locul. Aşa că şi-a ridicat o casă din sticle. Din 10 mii de sticle.

Casa unui om este un templu. Unul pe care îl împarte cu familia. Dar, după cum ştim prea bine, acel "au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi" nu este neapărat finalul oricărei poveşti. Câteodată, regina se îndrăgosteşte de un prinţ. Unul mai tânăr decât regele. Şi atunci, ce e de făcut?

Pentru Vasile Piscureanu, răzbunarea nu a fost o soluţie. Rămas singur, cu cinci copii, şi-a găsit alinarea în sticle. Nu în sticle pline de alcool. În sticle, pur şi simplu. La scurt timp după ce soţia l-a părăsit, Vasile şi-a canalizat furia în muncă. Şi s-a apucat să zidească. Dar ce material de construcţie să folosească? Cel mai ieftin, desigur.

Şi-a ridicat o casă întreagă folosind doar sticle goale. Le lua de la cârciumă, le lua de la vecini, ba chiar căuta şi prin gunoi pentru materie primă. Dar, după ani de muncă şi câteva mii de sticle, construcţia a fost finalizată.

Aţi crede că după ce a ridicat din temelii o asemenea construcţie, s-ar fi oprit. Gorjanul nostru, însă, nici nu a luat în calcul această variantă, mai ales că prinsese gustul clădirilor din sticle. Ba chiar şi-a lărgit aria de expertiză.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri sociale » Special! Şi-a găsit consolarea în sticle