Statul trimite în control turişti-spion la hotelurile de la munte şi de la mare
Statul trimite în control turişti-spion. Sunt inspectori de la protecţia consumatorului care au rolul de a testa cum sunt sunt primiţi oaspeţii la mare şi la munte. Se vor caza la hotel cu misiunea clară să descopere orice neregulă, de la camere murdare, la servirea proastă.
Statul trimite în control turişti-spion. Sunt inspectori de la protecţia consumatorului care au rolul de a testa cum sunt sunt primiţi oaspeţii la mare şi la munte. Se vor caza la hotel cu misiunea clară să descopere orice neregulă, de la camere murdare, la servirea proastă. Vor avea grijă să nu atragă atenţia, pentru a nu fi deconspiraţi, iar la final, dacă găsesc probleme, vor da amenzi.
"Mystery guest" sau oaspetele misterios este atent cum este întâmpinat la recepţie, dacă există sonerie şi dacă sunt afişate pe pereţi autorizaţiile. De fapt, detectivul este chiar un inspector de la Protecţia Consumatorului.
Turistul detectiv verifică dacă aşternuturile sunt curate, dacă este apă caldă la baie şi dacă prosoapele sunt schimbate. Se uită apoi câte canale are televizorul şi măsoară nivelul de zgomot cu geamul deschis sau închis.
Condiţiile din hoteluri, verificate de turişti-spion
- Surse: Ajutor de la stat pentru pensionarii cu venituri sub 3.000 de lei
- "Statul la dietă". Cum împarte Coaliţia bugetul pe 2025: Investiții record în Sănătate, Mediu şi Transporturi
- Bugetarii concediaţi cer în schimb 20 de salarii compensatorii. Le numesc "lucruri normale, de bun simţ"
- Dezavantajele programului "Junior Centenar". Ce trebuie să ştii înainte să investeşti bani pentru copii
- SURSE: 250.000 de bugetari concediaţi. "Salariile în Parlament sunt mici, 6.000 de lei"
Ţine cont şi de numărul de stele al hotelului. La o stea, trebuie să existe un pat şi o baie, dar şi curăţenie. La două stele, gel de duş şi prosoape, iar la trei, şi băutură în cameră.
La patru stele, hotelul trebuie să aibă şi restaurant.
Cine nu îndeplineşte condiţiile, plăteşte. Amenzile ajung până la 50.000 de lei.
163 de hoteluri, penalizate anul trecut
Anul trecut, 13 unităţi de cazare au fost declasificate, iar inspectorii au amendat alte 150.
Dacă hotelurile sunt curate, staţiunile nu.
De exemplu, amenzile pentru un pahar aruncat pe jos ajung la 800 de lei, dar nici la mare, nici la munte nu prea se dau .
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰