Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primele cuvinte ale SUPRAVIEȚUITORILOR, după ore de groază

La mila animalelor sălbatice şi în pericol de a fi răpuşi de ger, pasagerii şi-au acordat unii altora primul ajutor. Apoi au aşteptat să fie salvaţi. Minutele s-au transformat în ore, iar ziua a lăsat loc întunericului, şi salvatorii tot nu au ajuns.

de Redactia Observator

la 21.01.2014 , 11:40

A fost o luptă contracronometru pentru salvarea celor patru medici şi a copilotului. Răniţi, în mijlocul unei păduri, în miezul iernii, după lăsarea întunericului. e un miracol că au supravieţuit.

Sincer, în viaţa mea nu am văzut aşa ceva. În primul rând zăpadă, ceaţă, nu se vedea la doi metri, frig, vânt, oamenii dezorientaţi, a spus primarul din Albac.

CITEȘTE Cine sunt medicii răniți în accidentul aviatic

Vezi și

Răzvan Petrescu, copilotul, se luptă să trăiască. Are fracturi la ambele picioare.

Medicul Valentin Calu este în stare stabilă.

Am crezut că e o glumă pentru că un om care nu are decât această preocupare şi stare permanentă de a salva oameni nu am crezut că poate să păţească el aşa ceva, a spus Daniela Safta.

Doctorul Cătălin Pivniceru este şi el în stare stabilă. La fel şi Doctorul Sorin Ianceu.

Ne-am prăbuşit. Împreună cu colegul meu de la Bucureşti, am încercat să scoatem victime. Din păcate, pilotul era încarcerat şi nu aveam cum. Cum vă simţiţi, văd că sunteţi rănit la ochi, a spus medicul Sorin Ianceu.

Doctorul Radu Zamfir, din fericire a suferit răni uşoare şi a putut să-i ajute şi pe colegii săi.

Toţi cei cinci răniţi au ajuns pe mâna colegilor medici din Cluj.

Citește și:

 Ultimele veşti despre starea medicilor răniţi!

Antena3, surse: STS a furnizat coordonate greșite

 Minutele salvatoare: "Erau epuizaţi la maxim. Le-am dat hainele de pe noi"

Cine sunt medicii a căror viață a atârnat de-un fir FOTO

 IMAGINI ŞOCANTE! Trupul pilotului Adrian Iovan a fost coborât de pe munte

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri sociale » Primele cuvinte ale SUPRAVIEȚUITORILOR, după ore de groază