Video Surpriză macabră pentru locuitorii unei comune din Gorj: Morţii au fost trecuţi la plata gunoiului, iar vii trebuie să le acopere datoriile
Dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs. Sute de persoane decedate sunt obligate să plătească taxa de gunoi într-o comună din Gorj. Toţi localnicii au primit decizii prin care li se pune în vedere că au datorii din anul 2014, deşi mulţi spun nici nu au beneficiat niciodată de acest serviciu.
O surpriză macabră. De asta au avut parte localnicii din Tismana după ce au primit decizii de impunere că trebuie să plătească gunoiul din anul 2014. Nu doar pentru ei, ci şi pentru morţi.
''Mi se pare o decizie aiurită. Greşeala trebuia să o acopere ei. Să fi făcut Sfânta Cerşanie. Hai, domne să dăm.''
''E păcat să plătim noi atâtea milioane din urmă. Dar lumea de pe aici, din câte am auzit, spun că nu plătesc. Eu o am pe mama care a murit în 2017 şi mai plătesc până în anul 2019 pentru ea.''
Localnicii nici nu vor să audă de plata respectivelor sume
- Primarul Sectorului 2 a găsit vinovaţii care "transformă oraşul în groapă de gunoi", cu "mojicie şi...
- Clotilde Armand anunţă că a semnat un contract de salubrizare în Sectorul 1 pe perioada stării de alertă
- Locuitorii unui oraş din Gorj, puşi să plătească retroactiv taxa de salubritate din ultimii şapte ani
Cum a fost posibilă încurcătura? Consiliul Local de la vremea respectivă a subvenţionat serviciul de salubritate, iar o parte dintre cheltuieli a fost suportată din bugetul local. Un control al Curţii de Conturi a stabilit faptul că decizia a fost ilegală, iar banii trebuie recuperaţi. Oamenii nici nu vor să audă de aşa ceva.
''Nu este normal că am plătit. Plătim gunoiul pentru o singură persoană din 2014.
Şi acum câte persoane sunteţi trecute pe liste?
Opt. Mi-a venit decizie. Mama este moartă din 2018. Cinci milioane două sute am de plată.''
Anca Borduşanu, administrator oraşului Tismana: Curtea de Conturi a venit cu propunerea ca această sumă de bani să fie recuperată de la beneficiarii direcţi ai taxei de salubritate.
Primăria trebuie să recupereze circa 900.000 de lei. Localnicii spun că se vor duce în instanţă pentru a-şi găsi dreptatea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰