Antena Meniu Search
x

Sute de gospodării din Harghita, INUNDATE. Cursurile la două şcoli au fost suspendate

Sute de gospodării au fost inundate joi, în mai multe localităţi ale judeţului Harghita, din cauza ploilor abundente şi a scurgerilor de pe versanţi, iar cursurile a două şcoli au fost suspendate vineri întrucât apa a acoperit curţile unităţilor de învăţământ.

Sute de gospodării au fost inundate joi, în mai multe localităţi ale judeţului Harghita, din cauza ploilor abundente şi a scurgerilor de pe versanţi, iar cursurile a două şcoli au fost suspendate vineri întrucât apa a acoperit curţile unităţilor de învăţământ.

Una dintre cele mai afectate comune este Lăzarea, unde apa venită de pe versanţi a intrat, joi seara, în aproximativ 800 de gospodării, afectând fântânile, pivniţele, curţile şi anexele gospodăreşti.

Primarul comunei Lăzarea, Danguly Ervin, a declarat, că pompierii voluntari din localitate acţionează, în prezent, cu motopompele din dotare  pentru scoaterea apei din gospodăriile oamenilor, în ajutorul lor venind şi serviciile voluntare din Ditrău şi Suseni.

Tot la Lăzarea, cursurile a două şcoli, unde învaţă 400 de copii, au fost suspendate vineri după ce apa a acoperit curţile şi împrejurimilor acestora, iar accesul în incintă era imposibil.

Danguly Ervin a spus că apa nu a intrat în sălile de clasă şi consideră că până luni situaţia va reintra în normal şi copiii vor putea reveni la ore.

Şi în comuna Suseni s-au înregistrat probleme după ce un pârâu din localitate a ieşit din matcă în urma ploilor abundente şi a scurgerilor de pe versanţi.

Primarul Egyed Jozsef a declarat că apa a intrat în şase case, în 100 de pivniţe şi în tot atâtea curţi şi gospodării.

De asemenea, au fost distruse aproximativ 30 de podeţe. Primarul a spus că oamenii s-au mobilizat şi şi-au protejat curţile cu saci de nisip, iar pompierii voluntari intervin pentru scoaterea apei din pivniţele şi curţile localnicilor.

În comuna Mihăileni, apa venită de pe versanţi a intrat joi seara în aproximativ 30 de pivniţe şi a inundat peste doi kilometri de drum judeţean.

Primarul Izsak Lorand a precizat că vremea s-a încălzit brusc şi apa a venit atât de repede în comună încât abia s-a reuşit să se intervină cu circa 300 de saci pentru protejarea curţilor oamenilor. De asemenea, pompierii voluntari au lucrat pentru scoaterea apei din pivniţe.

Şi echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita au acţionat în mai multe localităţi pentru scoaterea apei din gospodăriile oamenilor.

Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU, Alina Ciobotariu, pompierii militari harghiteni au fost solicitaţi să intervină, joi pentru evacuarea apei din nouă curţi, patru pivniţe, precum şi dintr-o anexă gospodărească, aflate în şapte localităţi, respectiv Leliceni, Odorheiu-Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Lăzarea, Topliţa şi Păuleni-Ciuc.

Pompierii recomandă cetăţenilor să ia măsuri pentru curăţarea şanţurilor şi rigolelor de scurgere pentru a facilita evacuarea normală a apelor pluviale.

Sursa: Agerpres

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Sute de gospodării din Harghita, INUNDATE. Cursurile la două şcoli au fost suspendate