Tâlharii care au jefuit casa de bijuterii din București, sâmbătă, au fost prinși după nici 24 de ore
Autorii jafului de la casa de bijuterii din Bucureşti au fost prinşi în această dimineaţă. Un italian şi un român care au mai dat o spargere cu doar câteva zile în urmă, atunci când au furat mai multe arme cu care, mai apoi, au ameninţat angajaţii amanetului. Poliţiştii au găsit şi bijuteriile pe care cei doi le-au furat, în valoare de peste 25 000 de euro.

Jaful a fost pregătit atent. Cei doi hoţi au ştiut exact când să lovescă şi cum. L-au ameninţat pe vânzător cu un pistol şi s-au făcut nevăzuţi în doar câteva minute cu bijuterii în valoare de 25.000 de euro.
Camerele de supraveghere nu funcţionau, iar misiunea poliţiştilor n-a fost una uşoară. Un lucru însă i-a făcut pe anchetatori să plece pe pista corectă. Un alt jaf făcut cu doar o zi în urmă.
Pistolul însă era o replică de tip airsoft, furat de cei doi în noaptea de joi spre vineri. Asta i-a condus pe poliţişti direct la cei doi tâlhari. La locuinţa unuia dintre ei au găsit armele furate, dar şi bijuteriile.
Acum cei doi sunt cercetati pentru cele două jafuri şi riscă să stea după gratii până la 10 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰