Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un tânăr din Alba intră pe Facebook-ul iubitei să afle cine e amantul, plăteşte un preţ foarte scump

Un tânăr în vârstă de 33 de ani din Alba a primit o condamnare de 2 ani cu suspendare, sub supraveghere, după ce gelozia la împins la un gest necugetat.

de Redactia Observator

la 07.01.2019 , 20:32

Un tânăr în vârstă de 33 de ani din Alba a primit o condamnare de 2 ani cu suspendare, sub supraveghere, după ce gelozia la împins la un gest necugetat.

De asemenea, el este obligat să facă şi muncă în folosul comunităţii timp de 60 de zile.

El a intrat în secret pe contul de Facebook al iubitei sale, cu speranţa de a afla cine este amantul tinerei.

Articolul continuă după reclamă

În acest fel, el a comis 3 infracţiuni foarte grave: acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice şi transfer neautorizat de date informatice.

Odată intrat în contul de Facebook al iubitei sale, tânărul nu doar a citit mesajele fetei, dar le-a copiat şi transmis altor persoane, postându-le inclusiv pe pagina personală a tinerei.

Potrivit documentelor ataşate la dosar, inculpatul a intrat în contul de Messenger al prietenei sale de unde a copiat discuţii private purtate cu alte persoane pe care le-a postat, ulterior, pe pagina personală a tinerei de pe Facebook şi le-a transmis altor ultilizatori ai reţelei.

Bărbatul ar fi încercat astfel să se răzbune pe tânără, pe care o bănuia că avea o altă relaţie.

Dosarul a fost instrumentat de procurori DIICOT Alba Iulia, în colaborare cu poliţişti de la BCCO.

”În declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa. Acesta a declarat că, din cauza faptului că persoana vătămată îl evita constant şi nu-i spunea adevărul cu privire la situaţia ei, în sensul că ar fi avut şi o altă relaţie în afară de prietenia cu el, a devenit foarte gelos.

Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta un număr de 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Comunei Galda de Jos sau Primăria Comunei Cricău. Dosarul a intrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia unde se va pronunţa sentinţa definitivă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Un tânăr din Alba intră pe Facebook-ul iubitei să afle cine e amantul, plăteşte un preţ foarte scump