13 ani de pușcărie pentru un tânăr din Hunedoara, care și-a înjunghiat în piept vecinul
Un tânăr de 20 de ani, din Orăştie, a fost asasinat de vecinul său, cu o singură lovitură, în piept. El și-a primit pedeapsa de la magistraţii Tribunalului Hunedoara, una destul de blândă ar spune unii, pentru gravitatea faptei.
Un tânăr de 20 de ani, din Orăştie, a fost asasinat de vecinul său, cu o singură lovitură, în piept.
El și-a primit pedeapsa de la magistraţii Tribunalului Hunedoara, una destul de blândă ar spune unii, pentru gravitatea faptei.
Florin Dorin Kovacs, un tânăr 32 de ani din Orăştie, a fost condamnat pentru omor la 13 ani de închisoare cu executare.
El le ceruse judecătorilor să-i schimbe încadrarea juridică, în încercarea de a primi o pedeapsă mai mică, dar cererea sa a fost respinsă. Totodată, Kovacs a fost obligat de instanţă să achite daune către Spitalul Municipal Orăştie, dar şi rudelor victimei. Astfel, două dintre rude vor primi daune morale de 40.000 lei fiecare, dar şi câte 5.000 de lei pentru alte patru părţi civile. Sentinţa poate fi atacată cu apel.
Conform anchetei, tragedia s-a petrecut din cauza consumului de alcool. Suspectul îl mai ameninţase cu moartea pe tânăr şi în cele din urmă şi-a dus la îndeplinire planul. Între cei doi a izbucnit o ceartă, iar mai apoi victima a plecat la cumpărături. Când s-a întors spre casă, băiatul a fost aşteptat de Kovacs, care avea asupra sa un cuţit.
Fără să stea pe gânduri, individul i-a înfipt cuţitul în piept. Nimeni nu a intervenit.
Tânărul de 20 de ani a zăcut pe caldarâm până o persoană, potrivit unor unor martori oculari, l-a luat pe un scuter şi l-a transportat la Spitalul din Orăştie.
Din păcate, medicii nu i-au mai putut salva viaţa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰