Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânăra de 17 ani care a fost găsită înecată în Canalul Dunăre-Marea Neagră visa să fie învăţătoare

Maria era una dintre cele mai bune eleve ale Colegiului Pedagogic la care învăţa. Crescută cu greu de mamă, după ce tatăl le-a părăsit, fata suferea din cauza sărăciei. În biletul de adio, a scris că la înmormântarea ei, vrea să fie doar cu mama. Singure, aşa cum au şi trăit

de Redactia Observator

la 02.06.2015 , 19:38

Maria era una dintre cele mai bune eleve ale Colegiului Pedagogic la care învăţa. Crescută cu greu de mamă, după ce tatăl le-a părăsit, fata suferea din cauza sărăciei. În biletul de adio, a scris că la înmormântarea ei, vrea să fie doar cu mama. Singure, aşa cum au şi trăit

Maria zâmbea întotdeauna şi le dădea altora curaj să-şi depăşească problemele. Despre propriile frământări, însă, n-a vorbit niciodată. Pe mal, Maria şi-a lăsat doar tenişii albaştri. Şi un bilet de adio răvăşitor pentru mama. Cu o zi înainte de moarte, Maria a fost sufletul echipei care a reprezentat şcoala la un eveniment.

"EU SCHIMB TOT ÎN VIAŢĂ", a scris tânăra pe Facebook, lângă fotografia în care îşi ţine de mână iubitul. El, i-a spus, după moarte, cât de mult o iubeşte. Cu toate astea, ceva a făcut-o pe Maria să nu mai vrea să trăiască.

Vezi și

Maria era elevă în clasa a zecea la Liceul Pedagogic din Medgidia. Iubea copiii şi avea un vis. Pentru sufletul Mariei, colegii şi profesorii au aprins la şcoală candele.

Bunicii şi mama o pregătesc acum pe Maria pentru drumul de mâine. Ultimul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Tânăra de 17 ani care a fost găsită înecată în Canalul Dunăre-Marea Neagră visa să fie învăţătoare