Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânărul care a ars de viu în sediul Poliţiei Transporturi din Gara de Nord a murit. Victima avea arsuri pe 90% din corp

Bărbatul grav rănit în urma incendiului produs în subsolul sediului Poliţiei Transporturi Feroviare din Gara de Nord Bucureşti a murit la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

de Redactia Observator

la 16.06.2017 , 09:39

Bărbatul grav rănit în urma incendiului produs în subsolul sediului Poliţiei Transporturi Feroviare din Gara de Nord Bucureşti a murit la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Floreasca, tânărul, care avea şanse minime de supravieţuire din cauza rănilor profunde, a murit în noaptea de joi spre vineri.

Victima avea 21 de ani şi a ajuns la Spitalul Floreasca în noaptea de marţi spre miercuri, cu arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului, având mâinile carbonizate, conform medicilor. 

Articolul continuă după reclamă

Tânărul a fost rănit în urma unui incendiu izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri în subsolul sediului Poliţiei Transporturi Feroviare din Gara de Nord Bucureşti. Potrivit unor surse judiciare, tânărul fusese ridicat de poliţişti în urma unui incident petrecut în Gara de Nord, iar pentru că ar fi fost recalcitrant el a fost încătuşat. Aceleaşi surse spun că tânărul şi-ar fi dat foc în sediul Poliţiei Transporturi într-un moment în care ar fi rămas singur în încăperea de la subsolul instituţiei.

Ministerul de Interne a anunţat, miercuri, că procurorii au deschis un dosar penal în aceast caz, iar în paralel şeful Poliţiei Române a dispus verificări interne la Biroul Poliţiei Transporturi Feroviare Gara de Nord.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, incendiul de la subsolul sediului Poliţiei Transporturi Feroviare din Gara de Nord a fost anunţat marţi seară, în jurul orei 23.45, iar la faţa locului au ajuns trei autospeciale, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Vasile a precizat că pompierii au găsit în interior un bărbat cuprins de flăcări, care a fost scos de către echipajele de intervenţie, fiind preluat de o ambulanţă şi transportat în stare gravă, cu arsuri pe 90 la sută din suprafaţa corpului, la Spitalul de Urgenţă "Floreasca".

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Tânărul care a ars de viu în sediul Poliţiei Transporturi din Gara de Nord a murit. Victima avea arsuri pe 90% din corp