Tatăl tânărului torturat a incendiat casele celor doi frați suspectați de crimă
Tatăl tânărului torturat şi ucis pe stradă, într-o localitate din Iaşi, a încercat să se răzbune pe suspecţii principali. Azi-noapte a incendiat casele a doi fraţi, verişori cu victima.
Tatăl tânărului torturat şi ucis pe stradă, într-o localitate din Iaşi, a încercat să se răzbune pe suspecţii principali. Azi-noapte a incendiat casele a doi fraţi, verişori cu victima.
Cei doi fraţi din localitatea Sinteşti şi tatăl lor nu erau acasă în momentul în care a fost pus focul. Ei au fost arestaţi imediat după crimă. Iar celelalte rude ale lor nu mai locuiesc acolo de frica unei răzbunări. Temerile lor s-au adeverit aseară. Tatăl victimei şi-a recunoscut fapta: a pus focul ca să se răzbune pentru moartea fiului său. Crima abominabilă s-a petrecut chiar pe uliţă, în faţa casei victimei. Fratele tânărului de 21 de ani a fost martor la scena îngrozitoare dar n-a putut opri măcelul.
Suspecţi cei doi verişori ai victimei şi tatăl lor, în vârstă de 67 de ani dar şi alte rude de-ale lor, care ar fi participat la atac. Fără pic de regret, aceştia au povestit că victima le-a furat 5000 de euro, în Italia. Prin urmare, au căutat să îşi facă dreptate în felul lor. În total, 5 persoane se află în arest: cei doi fraţi, tatăl lor şi încă două rude.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰