Antena Meniu Search
x

Teama de gripă a dus la luarea unor măsuri radicale în şcolile din România

Panica goleşte şcolile! Mii de copii sunt ţinuţi de părinţi acasă de teama virusului gripal. Aproape 50 de şcoli sunt închise total sau parţial! Cursurile au fost suspendate acolo unde au apărut cel puţin trei îmbolnăviri.

Raluca Măndoiu
de Raluca Măndoiu

la 04.02.2020, 19:40

Vezi și

Panica goleşte şcolile! Mii de copii sunt ţinuţi de părinţi acasă de teama virusului gripal. Aproape 50 de şcoli sunt închise total sau parţial! Cursurile au fost suspendate acolo unde au apărut cel puţin trei îmbolnăviri. Sunt însă clase întregi unde nu se prezintă nici jumătate dintre copii! Iar cei care vin la cursuri stau cu măşti medicinale pe faţă şi îşi dezinfectează mâinile în fiecare pauză.

Suntem într-o şcoală din Bucureşti unde săptămâna trecută un copil a murit din cauza gripei. 

La ora de engleză, de la clasa a III-a, ar fi trebuit să fie astăzi în bănci 30 de elevi, însă o treime din locuri sunt goale. Unii copii lipsesc pentru că sunt răciţi, alţii pentru că se tem că ar putea lua virusul gripal din şcoală. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Fiica lui Dan este elevă în clasa întâi la o şcoală din nordul Capitalei. Când a revenit la cursuri după o răceală puternică, a constatat că mulţi colegi lipsesc, deşi doar doi sunt bolnavi: "Despre celelalte clase nu cunosc, dar în clasa noastră părinţii au fost preventivi şi într-adevăr i-au ţinut acasă". 

Mulţi părinţi recunosc că nu şi-ar mai duce copiii la cursuri dacă în clasa lor ar fi vreun caz de gripă.

Cu inima strânsă, cei care şi-au adus copiii la şcoală spun că le-au făcut vaccinul gripal, le-au dat medicamente pentru imunitate, le-au pregătit măşti şi dezinfectant pentru mâini, dar şi sfaturi: "I-am spus să se spele pe mâini mai des, dacă strănută să pună mâna la gura". 

Reprezentanţii unităţilor de învăţământ dau asigurări că zilnic sunt dezinfectate mesele, scaunele, uşile şi pardoseala. 

În 31 de grădiniţe, şcoli şi licee din Bucureşti cursurile sunt parţial suspendate. În schimb, în judeţele Alba, Argeş, Giurgiu, Ilfov, Neamţ şi Suceava şapte şcoli sunt închise în totalitate. Din cauza acestor măsuri, peste 6.000 de elevi sunt afectaţi. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri sociale » Teama de gripă a dus la luarea unor măsuri radicale în şcolile din România