Tehnologia ne apără de soare. Radiaţiile pot fi măsurate cu ajutorul unei aplicaţii şi al unui plasture care rezistă pe piele cinci zile
Un român din trei nu a folosit niciodată loţiune pentru protecţie solară. Nu e doar o statistică, ci o realitate care arată cât de indiferenţi suntem în faţa unui pericol foarte mare. Din fericire, tehnologia ţine pasul aşa că, acum, radiaţiile pot fi măsurate cu ajutorul unei aplicaţii. Iar pielea poate fi protejată cu un plasture care rezistă pe piele până la 5 zile. Despre toate noutăţile din sistemul medical şi nu numai s-a vorbit la iCEEfest - cel mai mare festival tehnologic din estul Europei.

De anul aceasta, geanta de plajă ar trebuie să conţină şi un plasture minune care protejează de radiaţiile solare. Pentru prima oară, ne este uşor să aflăm cât de mult ne expunem pericolului.
Totul începe cu o aplicaţie care se personalizează. În funcţie de tipul de pilele, nuanţă, vârstă şi loţiunea de protecţie solară folosită.
Soluţia IT-iştilor români vine într-un moment în care, în România, anual, o treime dintre cei diagnosticaţi cu cancer de piele mor.
Şi aluniţele pot fi controlate cu ajutorul unei aplicaţii. Aplicaţia a ajuns deja într-un milion de telefoane mobile. Imaginile încărcate ajung la doi medici care verifică algoritmul.
Soluţiile viitorului sunt prezentate la iCEEfest, cel mai mare festival de tehnologie din estul Europei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰