Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Teodora Maftei a ajuns la o clinică din Israel. Cum se simte jurnalista rănită în Colectiv

Teodora Maftei, jurnalista rănită grav în clubul Colectiv, a fost transportată aseară într-o clinică din Israel

de Redactia Observator

la 05.11.2015 , 17:03

Teodora Maftei, jurnalista rănită grav în clubul Colectiv, a fost transportată aseară într-o clinică din Israel. O prietenă de-a ei, care este acum cu ea acolo, a anunţat pe contul de Facebook că a ajuns cu bine. 

Teodora este la Terapie Intensivă, stabilă, dar respiră cu ajutorul unui aparat. Urmează intervenţii grele pentru Teodora, grefe de piele, iar toţi cei dragi se roagă pentru ea. Toţi ştiu că este o luptătoare care învinge.

Chiar acum, Teodora părăseşte Spitalul de Arşi din Capitală. Va fi dusă cu o ambulanţă specială direct la aeroport, iar acolo va fi preluată de un avion care o va duce la clinica din Israel.

Vezi și

Puternică. Aşa o descrie toată lumea pe Teodora, tânăra jurnalistă care luptă pentru viaţă de aproape o săptămână. Nu îi e străin războiul cu moartea. A fost operată în trecut de şapte ori - de trei ori pe creier. Iar de vineri, când a scăpat din incendiul de la Colectiv, medicii de la spitalul de Arşi au operat-o în fiecare zi.

De azi, lupta continuă în Israel. La Tel Hashomer, unul dintre cele mai performante centre medicale din lume, dotat cu aparatură performantă necesară în tratarea arsurilor. O prietenă de a ei a scris noaptea trecută că Teodora a ajuns cu bine în Israel.

Apropiaţii şi cunoscuţii strâng bani pentru recuperarea ei. Peste 10 mii de euro s-au strâns şi din vânzarea fotografiilor Teodorei, expuse luni în Bucureşti. În Israel, urmează o serie lungă de intervenţii chirurgicale. Dar Teodora a învins de atâtea ori. Va învinge şi acum.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Teodora Maftei a ajuns la o clinică din Israel. Cum se simte jurnalista rănită în Colectiv