Theodora Becali, prima zi de facultate
Gigi Becali are cui lăsa pe mână afacerile de milioane de euro. De astăzi, Theodora, fata cea mare, este studentă la Academia de Studii Economice. Becali şi-ar fi dorit ca toate cele trei fete să facă Facultatea de Drept şi să ajungă judecătoare
Gigi Becali are cui lăsa pe mână afacerile de milioane de euro. De astăzi, Theodora, fata cea mare, este studentă la Academia de Studii Economice. Becali şi-ar fi dorit ca toate cele trei fete să facă Facultatea de Drept şi să ajungă judecătoare
Theodora Becali a aplaudat, a zâmbit şi a povestit cu o colegă de bancă din amfiteatru. Fata cea mare a lui Gigi Becali a vrut să treacă neobservată în prima zi de facultate. S-a îmbrăcat decent, şi-a pus cercei cu diamante şi şi-a făcut manichiura cu roşu aprins, dar nu a lăsat acasă mătăniile. Le-a purtat la mână. De astăzi, Theodora este "boboc". A ales altceva decât şi-ar fi dorit tatăl ei.
Aceasta şi-a dorit să-i dea o mână de ajutor tatălui în afaceri. Şi a vrut să urmeze Academia de Studii Economie. Şi e studentă la Facultatea de Administrare a Afacerilor cu predare în limba engleză. A intrat pe locurile cu taxă, cu media mare pe care a obţinut-o la bacalaureat, 8.45.
Pentru nota mare şi pentru că a intrat la ASE, Gigi a fost generos cu fiica cea mare. I-a făcut cadou de 100.000 de euro: o maşină de teren. În plus, chiar dacă i-a angajat bodyguard, i-a dat şi voie Theodorei să se logodească, la ultima permisie, luna trecută.
Becali s-a oferit să-i facă el nunta, când va ieşi din închisoare. Din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni, Gigi a ispăşit 1 an şi 5 luni.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰