Situaţie dezolantă în România anului 2017! Toalete de la multe instituții publice arată ca în lumea a treia
Nivelul de civilizaţie se măsoară la toaletele publice. Sunt locuri care arată o Românie de lumea a treia, precum acest sediu de poliţie din Deva. Imaginile dezolante vorbesc de la sine. Se poate şi mai rău. La una din clădirile Serviciului pentru Evidenţa Populaţiei, echipa Observator a aflat că toaletele nu există deloc.

Într-o instituţie fiscală din Bucureşti, oamenii stau ore în şir la coadă. Toaleta este înghesuită pe unul din holurile instituţiei şi nimeni nu pare să o mai curăţat de ceva vreme. Le cerem explicaţii angajaţilor.
Am făcut solicitare către superiori. Însă nu am primit răspuns. Aşa că am mers mai departe la o altă instituţie. Unul dintre birourile Evidenţei Populaţiei, unde am găsit 30 de oameni înghesuiţi într-o cameră şi nicio toaletă.
Nici în sediul poliţiei n-am găsit una. Agenţii ne-au trimis la vecinii privaţi.
Nici în spitale, lucrurile nu stau mai bine. Aici curăţenia ar trebui să fie ca la ea acasă. Însă bacteriile colăcăie în fiecare colţişor al toaletei din ambulatoriul Spitalului Elias. Iar tavanul e îmbibat cu apă de ploaie.
Când cerem explicaţii, angajaţii de la pază ne lămuresc cum se desfăşoară lucrurile în instituţia sanitară.
Cei de la Direcţia de Sănătate Publică nu au vrut să ofere un punct de vedere oficial. Dar ne-au explicat că ei nu avizează decât spitalele şi cabinetele medicilor de familie. Restul instituţiilor care au relaţii cu publicul sunt singurele responsabile pentru aceste situaţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰