Traian Băsescu îl apără pe Marcel Opriş
Traian Băsescu ne-a explicat aseară, la tablă, ca la şcoală, că STS şi-a făcut treaba în cazul accidentului aviatic şi că Marcel Opriş nu are nicio vină. Pe scurt, preşedintele nu a fost deacord cu demiterea cerută de premierul Victor Ponta.
A urmat războiul declaraţiilor.
Actiunea din Apuseni nu a fost coordonata in conformitate cu reglementaruile in vigoare. De aceea a fost un eşec, aşa cum a denumit-o şi primul ministru, a spus Traian Băsescu.
Declaraţia preşedintelui vine după o întâlnire cu premierul Victor Ponta şi şefii serviciilor de informaţii.
Şeful statului a analizat raportul privind accidentul aviatic din Apuseni.
Şi la STS trebuia să existe o asumare a răspunderii.
În joc era funcţia şefului STS- Marcel Opriş. Instituţia pe care o conduce a fost acuzată de premier că nu a ajutat la localizarea mai rapidă epavei. Preşedintele s-a opus demiterii.
STS nu are echipamentele si dreptul legal sa faca mai mult decat a facut. STS-ul are capacitatea sa spună punctul din care s-a făcut apelul dacă se face de pe un telefon fix, a spus președintele.
În urma accidentului aviatic, Ministrul de interne Radu Stroe, şeful de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă- Ion Burlui şi şefii de la Romatsa şi-au pierdut funcţiile. Directorul STS şi ministrul transporturilor- Ramona Mănescu îşi păstrează deocamdată fotoliile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰