Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Trei bănci cunoscute din România, vizate de cel mai mare jaf al secolului. S-a furat un miliard de dolari

E anchetă de proporţii în România, după ce trei bănci cunoscute au fost vizate de cel mai mare jaf al secolului.

de Redactia Observator

la 27.03.2018 , 21:38

E anchetă de proporţii în România, după ce trei bănci cunoscute au fost vizate de cel mai mare jaf al secolului. Liderul hackerilor care goleau bancomate în toată lumea este un cetăţean ucrainean. Bărbatul a fost prins de poliţiştii din Spania, cu ajutorul unor informaţii venite de la Poliţia Română.

Acuzaţi de furturi din peste 100 de bănci, membrii reţelei Carbanak erau căutaţi de patru ani. Liderul lor a fost capturat cu ajutorul unei informaţii venite din România.

Informaţia e strict-secretă, întrucât poliţiştii români au propria investigaţie. Surse judiciare spun că trei bănci din România au fost vizate de reţeaua internaţională. De la prima bancă atacată hoţii digitali au furat un milion de euro, la a doua bancă au afectat sistemul informatic, pe când angajaţii de la treia bancă au ignorat emailul hackerilor. 

Vezi și

Hoţii digitali aveau reguli clare: angajau hackeri locali care să iniţieze atacul. Colaboratorii erau cei care trimiteau un email cu un virus ascuns.

Emailurile erau trimise de pe un server din Spania, iar odată descărcat documentul pe un singur calculator, întreaga reţea bancară era compromisă. Odată ce sistemul era virusat, de la distanţă - hackerii aveau controlul bancomatelor. Şi puteau elibera tot numerarul, fără niciun card bancar. 

Investigaţiile primare arată că membrii reţelei au angajat persoane afiliate mafiei moldoveneşti pe postul de cărători de bani. Aceştia aveau misiunea să se deplaseze la bancomatele indicate de membrii reţelei pentru a goli conţinutul ATM-urilor. Europol spune că hackerii schimbau banii furaţi în criptovalută, monede virtuale care sunt mai greu de depistat de autorităţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?
Observator » Ştiri sociale » Trei bănci cunoscute din România, vizate de cel mai mare jaf al secolului. S-a furat un miliard de dolari