Antena Meniu Search
x

Video Trei faze de vaccinare și zeci de întrebări: Pacienţii cronici nu ştiu dacă au prioritate

Mai sunt două zile până începe faza a doua a campaniei de vaccinare şi bolnavii cronici nu ştiu dacă se încadrează sau nu în criterii. Mulţi îşi doresc să se vaccineze, dar nu sunt lămuriţi dacă sunt suficient de bolnavi pentru a intra în categoriile de risc. Lista de la Ministerul Sănătăţii este neclara si incompletă.

de Redactia Observator

la 13.01.2021, 19:53

Vezi și
  • Pacienţii cronici nu ştiu dacă au prioritate

Anca ar vrea să se vaccineze cât mai repede, dar nu ştie dacă va putea face asta acum sau în a treia fază, o dată cu restul populaţiei.

„Nu îmi este foarte clar, asta e problema. Am o boală autoimună, tiroidită autoimună. Pe de o parte, informaţiile sunt că pacienţii cu boli autoimune sunt inclusi în una din grupele de risc. Pe de altă parte, nu cred că am suficiente informaţii, astfel încât să îmi dau seama că boala mea autoimuna poate da reacţii adverse”, a declarat Anca Tiura, pacient.

Pacienţii cronici nu ştiu dacă au prioritate

La fel ca ea, mulţi alţi pacienţi cronici nu ştiu dacă au prioritate sau nu.

„Nu ştim ce boli, ce bolnavi cronici. Producătorul a spus că pacienţii cu boli autoimune, care sunt în anumite tratamente nu se pot vaccina. Dar nu mi-au spus dacă e nevoie să întrerup tratamentul în perioada asta”, susţine Rozalinda Lepădatu, preşedinte A.P.A.A.

La toate aceste neclarităţi, pentru că ministerul Sănătăţii nu a oferit explicaţii, va trebui să răspundă medicii de familie.

„Vin şi la cabinet, ne şi sună. Ne contacteză pe mail, pe messanger, pe whatsapp. Câţi v-au contactat că vor să se vaccineze? Lista este de peste 200 de oameni, la momentul asta, iar pe cei care nu m-au contactat, îi voi contacta eu”, spune medicul de familie, Cosmina Berbecel.

Andreea Moldovan - secretar de stat Min. Sănătăţii: „Sunt nişte precizări făcute în plus, cerute de către noi, pe care le avem disponibile şi care vor fi mai departe distribuite”.

Tot în acestă a doua etapă, care va începe vineri sunt incluşi toţi cei de peste 65 de ani, dar şi angajaţii din activităţi cheie, în frunte cu demnitarii.

Premierul a anunţat astăzi că lista va fi suplimentată vineri cu lucrătorii din supermaketuri şi casierii de la băncă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Trei faze de vaccinare și zeci de întrebări: Pacienţii cronici nu ştiu dacă au prioritate