Trei poliţişti de frontieră, bătuți în trafic pe o şosea din Maramureş
Trei poliţişti de frontieră, o femeie şi doi bărbaţi, au ajuns la spital, după ce doi tineri i-au lovit cu bâtele, în trafic, pe o şosea din Maramureş.
Trei poliţişti de frontieră, o femeie şi doi bărbaţi, au ajuns la spital, după ce doi tineri i-au lovit cu bâtele, în trafic, pe o şosea din Maramureş.
Agresorii ar fi acroşat maşina poliţiştilor care tocmai plecaseră de la serviciu, apoi şi-au văzut de drum. Când, în sfârşit, au fost opriţi, tinerii au coborât înarmaţi cu bâte.
Au fost opriţi în trafic şi bătuţi cu bâtele, iar maşina lor a fost avariată.
S-a întâmplat imediat după lăsarea întunericului, sâmbată, pe un drum de munte din Maramureş. Din senin, poliţiştii de frontieră s-au trezit sub o avalanşă de lovituri.
Totul ar fi început de la o banală şicană în trafic. Un şofer a lovit, cu un alt autoturism, oglinda maşinii, iar apoi şi-a văzut de drum. Agenţii au pornit însă pe urmele lui. Într-un final, au reuşit să-l oprească, dar nu au ştiut că întâlnirea se va termina cu o bătaie cruntă. Individul nu era singur, ci însoţit de un alt amic. În altercaţie, unul dintre poliţişti a fost şi înjunghiat cu un cuţit.
Bătăuşii au fost identificaţi, dar numai unul dintre ei a fost găsit de poliţişti. Un tânăr de 17 ani care a fost internat într-o secţie de psihiatrie pentru o expertiză. Anchetatorii l-au prins şi pe cel de-al doilea agresor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰