Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Turcia A UCIS peste 20 de combatanţi kurzi în raiduri în Siria şi Irak

Turcia a efectuat marţi raiduri aeriene în Siria şi în Irak în care a ucis peste 20 de combatanţi din cadrul forţelor kurde implicate în lupta antijihadistă susţinută de Statele Unite, relatează AFP, citat de News.ro

de Redactia Observator

la 25.04.2017 , 21:44

Sursă foto: News.ro

Turcia a efectuat marţi raiduri aeriene în Siria şi în Irak în care a ucis peste 20 de combatanţi din cadrul forţelor kurde implicate în lupta antijihadistă susţinută de Statele Unite, relatează AFP, citat de News.ro

Atacul din Siria, lansat împotriva Unităţilor pentru Protecţia Poporului Kurd (YPG), în nord-estul acestei ţări devastate de război, este unul dintre cele mai sângeroase comise în această ţară de către Ankara, care consideră ”teroristă” această miliţie.

El are loc la o zi după intrarea Forţelor Democratice Siriene (FDS)  - o alianţă arabo-kurdă alcătuită în mare parte din membri YPG - în oraşul Tabqa, o verigă în drumul către Rakka, capitala de facto a grupării Statul Islamic, în Siria.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, 18 persoane au fost ucise în atacurile aeriene turce, în apropiere de oraşul sirian Al-Malikiyah, situat în apropiere de frontiera turcă. ”Cincispreze combatanţi YPG şi trei membri ai unui centru media au fost ucişi”.

Raidurile nocturne au vizat ”o bază care adăposteşte un centru de comunicaţii pentru presă şi instalaţii militare”, potrivit YPG.

Un jurnalist AFP aflat la faţa locului a văzut clădiri surpate şi salvatori care căutau în moloz.

Aripa politică a acestei miliţii a postat fotografii pe Twitter în care apare un militar ce poartă o uniformă a armatei americane mergând alături de combatanţi kurzi şi precizând că acesta vizita locul atacului.

În ofensiva lor în vederea recuceririi Rakka, lansată în noiembrie, FDS sunt susţinute aerian de coaliţia internaţională condusă de Statele Unite, iar pe teren de consilieri militari americani.

”VIZUINI TERORISTE”

”Este de negândit ca, în timp ce luptăm pe un front atât de important ca Rakka, avioane turce să ne atace”, a declarat pentru AFP un comandant de miliţie kurdă din cadrul YPG.

”Cerem coaliţiei să intervină pentru a face să înceteze încălcările turce şi susţinerea indirectă a acestei ţări faţă de Daech”, acronimul arab al Statului Islamic, a subliniat el, contactat telefonic.

La rândul său, Redur Khalil, un purtător de cuvânt al YPG, care efectua o vizită împreună cu un ofiţer american la locul atacului, a declarat pentru un jurnalist AFP că această coaliţie are o ”enormă responsabilitate şi trebuie să-şi asume datoria de a proteja această zonă, pentru că suntem parteneri în lupta împotriva Statului Islamic”.

Turcia consideră YPG drept un aliat al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK, separatişti kurzi turci), oaia sa neagră. Ea afirmă că vrea să coopereze cu aliaţii, dar fără YPG, în vederea recuceririi Rakka.

În opinia lui Sinan Ulgen, preşedintele Center for Economics and Foreign Policy, cu sediul la Istanbul, ”nu vor exista mari manevre înainte de întâlnirea Erdogan-Trump. În lumina rezultatelor acestei întâlniri se va decide cum vor continua lucrurile”. El evocă astfel o întâlnire prevăzută la jumătatea lui mai între cei doi preşedinţi.

În Irakul vecin, Forţele aeriene turce au efectuat un raid împotriva unor grupări armate locale care ar avea legături cu PKK, dar se pare că a ucis în mod accidental şase membri ai forţelor kurde irakiene (peshmerga), potrivit acestora din urmă.

Atacul turc, în regiunea Sinjar (nord-vest), este ”inacceptabil”, au denunţat peshmerga.

Armata turcă a confirmat că a efectuat raiduri în Siria şi Irak, care vizează, afirmă ea, ”să distrugă vizuine ale teroriştilor care ne ţintesc ţara”. ”Operaţiunile vor continua până la neutralizarea ultimului terorist”.

Recep Tayyip Erdogan a repetat mereu că el ”nu va permite ca Sinjarul să devină un al doilea Kandil”, o bază din spatele frontului a PKK în Irak, la frontiera cu Turcia.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?
Observator » Ştiri sociale » Turcia A UCIS peste 20 de combatanţi kurzi în raiduri în Siria şi Irak