Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Turiștii români nu mai pot intra în Grecia fără un test negativ de coronavirus efectuat în ultimele 72 de ore

Vacanţa în Grecia vine cu multe bătăi de cap. De la miezul nopţii, grecii nu ne mai primesc decât cu testul negativ de coronavirus, făcut cu cel mult 72 de ore înainte. Cei care au vrut să intre fără teste au fost întorşi din drum. O afacere din care au de câştigat vecinii bulgari pentru că, descurajaţi, turiştii încep să renunţe la concediul în Grecia, sătui de atâtea proceduri costisitoare. Şapte români aflaţi în Grecia au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus până acum.

de Redactia Observator

la 15.07.2020 , 20:41

  • Șapte români au fost depistați ca fiind infectați cu noul coronavirus, în Grecia, până acum.
  • Din cauza costurilor suplimentare, turiștii români au început să prefere sejururile în Bulgaria.

Câțiva turiști sunt norocoşi că au reuşit să-şi facă testele pentru noul coronavirus în timp util pentru a putea pleca în Grecia. Aşa că la orele prânzului au părăsit România prin Giurgiu. Îi aşteaptă un drum lung până la Kulata-Promachonas şi odată ajunşi acolo, nu este exclus să fie testaţi din nou. 

Chiar şi cu documentele în regulă, intrarea în Grecia nu a fost lipsită de probleme pentru câteva familii de români ajunse noaptea trecută în punctul de trecere a frontierei dinspre Bulgaria. Pe un forum, oamenii s-au plâns că grecii nu respectă condiţiile de igienă la testarea turiştilor. Ba chiar li s-a vorbit urât atunci când au cerut lămuriri. 

Dragoş Cozma, turist: Azi la ora 15 am ajuns în vamă şi degeaba le-am arătat testul PCR. Am fost ameninţat printre cuvinte urâte că dacă nu accept şi testarea lor pe marginea șoselei cu aceeaşi pereche de mănuşi la toată lumea, mă întorc în Bulgaria. Aveau o masă plină de eprubete ţinute în caldură şi cine ştie dacă ştiau şi ale cui şi cum sunt. Bătaie de joc! Aşa suntem trataţi deoarece reprezentaţii Ministerului Afacerilor Externe nu iau atitudine. În faţa mea era o maşină de Germania care venea tot din Bulgaria şi a fost lăsată să treacă fără nici o testare. 

Vezi și

Au fost şi turişti care au vrut să intre în Grecia fără testul cerut de autorităţile elene. Sperau că măsura se aplică de la 6 dimineața, nu de la miezul nopţii, aşa că ar fi avut o fereastră de șase ore în care nu ar fi avut nevoie de nimic. Au fost însă întorşi de la graniţă. 

Marius Dincă, turist: Înţeleg că pe drum, nu ştiu în jurul cărei ore, a fost modificată în legislaţia lor, pe site-ul lor oficial, ora de la care se cere acel test COVID pentru a putea intra in ţară. Ne-am continuat drumul, am ajuns la graniţă şi am fost refuzaţi.

Vacanţa în Grecia vine însă la pachet cu costuri suplimentare, dar şi cu multă răbdare. Cei care vor să îşi facă testarea pentru noul coronavirus au de aşteptat chiar şi trei săptămâni, din cauza cererii ridicate. 

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză. Spitalele de stat şi clinicile din toată ţara lucrează la capacitate maximă. Un test pentru coronavirus poate să ajungă la 350 de lei. 

Începând de ieri, Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova face teste pentru depistarea covid, la cerere. Oamenii au luat cu asalt unitatea medicală, astfel ca în mai puțin de 24 de ore, au fost inregistrate solicitări până în data de 2 septembrie, inclusiv. Fiecare testare costă 200 de lei și se pot face 20 de teste pe zi. 

Carmen Dorobăț, manager Spitalul de Boli Infecțioase Iași: Avem posibilitatea să facem teste PCR pentru virusul Sars Cov 2 la cerere, cu rezultat în 24 de ore și pentru 290 de lei. 

Bucureştenii care pleacă în Grecia primesc însă o veste bună. Primarul general Gabriela Firea anunţă că Primăria va suporta costul testului. 

Gabriela Firea, primarul Capitalei: Ne dorim să venim în sprijinul bucureștenilor care nu au cum să plătească la o clinică privată 300-400 de lei pentru un astfel de test.

O cheltuială pe care nu mulţi români şi-o permit, aşa că mai bine merg la sud de Dunăre. 

Este trecut de orele prânzului, iar vama din Giurgiu este mai mult goală. Am urmărit coloanele de mașini timp de mai bine de opt ore, iar în niciun moment, timpul de așteptare pentru fiecare șofer nu a depășit 10 minute.

Anul trecut, 1,4 milioane de români şi-au petrecut vacanţa în Grecia şi 1,2 milioane în Bulgaria. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Turiștii români nu mai pot intra în Grecia fără un test negativ de coronavirus efectuat în ultimele 72 de ore