Antena Meniu Search
x

Curs valutar

UCIS în timp ce aștepta autobuzul! Un bărbat a murit prins în impactul VIOLENT dintre două mașini, în Gorj

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Bălești a decedat, vineri după-amiază, în timp ce aștepta microbuzul pe marginea drumului din localitate.

de Redactia Observator

la 10.11.2017 , 15:59

Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Bălești a decedat, vineri după-amiază, în timp ce aștepta microbuzul pe marginea drumului din localitate, el fiind lovit în urma impactului dintre două autoturisme, după ce conducătorul auto al uneia dintre mașini s-a angajat într-o depășire neregulamentară, informează Agerpres

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Miruna Prejbeanu, în urma impactului unul dintre autoturisme l-a lovit pe bărbatul aflat pe marginea carosabilului, acesta decedând.

"O tânără de 33 de ani, în timp ce conducea autoturism din direcția Târgu-Jiu către Motru, s-a angajat într-o depășire neregulamentară, depășind linia dublă continuă, a acroșat un alt autoturism care se angajase în efectuarea unui viraj la stânga. Urmare a acestui impact, un bărbat de 42 de ani, care se afla pe margine carosabilului, a decedat", a precizat, pentru AGERPRES, Miruna Prejbeanu.

Articolul continuă după reclamă

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » UCIS în timp ce aștepta autobuzul! Un bărbat a murit prins în impactul VIOLENT dintre două mașini, în Gorj