Video UE arată cu degetul spre România: Vacile, marii poluatori. Reacţia fermierilor şi a consumatorilor
Ca să mai reducem din poluare şi să atingem angajamentele de mediu pentru 2030, toate ţările UE ar trebui să diminueze consumul de carne de vită şi de lactate cu zece la sută. Ţinta e nerealistă, spun specialiştii. În România, nici oamenii n-au de gând să consume mai puţin, nici fermierii nu vor să-şi schimbe tradiţiile din moşi strămoşi. Şi unii şi alţii arată cu degetul spre alte surse de poluare.
Un peisaj cu zeci de vaci la păscut e din ce în ce mai rar la noi. Numărul crescătorilor de bovine scade dramatic de la an la an. Acum, România e pe locul nouă în Uniunea Europeană, cu 1,9 milioane de vaci.
Rică Păsat, preşedinte asociaţie crescători de animale: Dacă ne referim la anii 2000, nu ştiu dacă mai sunt 20 la sută. La nivel de comună, în anii 2000 erau 2000-2200 de animale, acum mai sunt 500.
Chiar şi aşa, şi noi trebuie să punem umărul la reducerea consumului de carne de vită şi lactate cu 10 la sută. Asta pentru a atinge angajamentul de reducere a emisiilor până în 2030 cu 30%. O ţintă nerealistă, spun specialiştii, care estimează că în toată Uniunea Europeană consumul va scădea cu cel mult 4 la sută.
Sperăm să nu îşi bată joc de noi şi să ne lase în continuare, spune o vânzătoare.
- Două vaci, "vedete" în aeroportul din Timişoara. Animalele au fost filmate în timp ce se plimbă pe terminalul...
- 300.000 de euro, ajutor de la stat pentru fermieri. Agricultorii spun că sunt insuficienţi pentru a-i face să...
- Afacerea pusă la cale de un român și soția lui. S-au inspirat din Anglia, iar acum atrag fonduri europene uriașe
Oamenii nu sunt dispuşi să renunţe la consum
Românii nu-s dispuşi să-şi schimbe dieta de dragul ţintelor de mediu impuse de UE. 33 la sută dintre noi consumăm zilnic lapte.
Reporter: Credeţi că o să renunţe oamenii la consum?
Consumator: În niciun caz.
Reporter: La ce ar trebui să renunţăm ca să mai reducem din emisiile de gaze?
Consumator: La poluarea generată de maşini, la poluarea generată de industrie, la poluarea generată de consumatorii ăştia foarte mari, în niciun caz la vaci, pe bune!
Reporter: Consumaţi zilnic lactate de la vacă?
Consumator: Consumăm, consumăm, la vârsta a treia consumăm.
Ştiu că vacile poluează, dar dacă ar prelucra dejecţiile de la vaci în sistemele de tip metantanc, atunci nu ar mai fi problema poluării, spune un bărbat.
Şi crescătorii vorbesc de o dublă măsură. România nu e un jucător important în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte industria lactatelor sau a cărnii de vită. Jumătate din carnea de vită a UE e produsă în Franța, Germania şi Italia.
Ștefan Coșniță, administrator fermă de vaci: Noi nu satisfacem consumul intern al României din producţia noastră. Nu ştiu dacă producătorii români asigură 10 la sută din consumul real al României.
Ce soluţii au fermierii
Fermierii au alte soluţii.
Ștefan Coșniță, administrator fermă de vaci: Ar trebui ca guvernul să intervină prin programe de sprijin al fermierilor ca să producem acel biogaz.
Mircea Pop, profesor Facultatea de Zootehnie: Există sol şi pe această cale pentru manipularea fermentaţiilor fermentale ca să reducem proporţia de gaz metan.
Rică Păsat, preşedinte asociaţie crescători de animale: Cu furajele speciale, în special micii fermieri care ţin pentru subzistenţa lor, nu-şi permit în niciun caz.
Specialiştii cred că guvernanţii ar trebui să se ocupe pentru reducerea poluării de defrişările masive şi de maşinile poluante.
Silviu Gurlui, profesor Facultatea de Fizică: O agricultură susţinută cu irigaţii, un tratament optic al străzilor, al clădirilor, pentru a diminua temperatura solului. De aici trebuie pornit, de la sol. Ponderea cea mai mare e legată de calitatea solului.
Emisiile de metan ale fermelor din UE sunt echivalente cu emisiile totale pentru 50 de termocentrale pe cărbune.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰